Turoperatorii de chartere așteaptă cu interes mărirea flotei Tarom pe acest segment,dar și pe cel de zboruri lung-curier

Turoperatorii de chartere așteaptă cu interes mărirea flotei Tarom pe acest segment,dar și pe cel de zboruri lung-curier
scris 18 feb 2018

Turoperatorii români de chartere așteaptă cu interes dezvoltarea flotei Tarom pe acest segment, cu patru aeronave noi Airbus A320 sau Boeing 737 în acest an, datorită cererii crescute de calătorii din partea turiștilor, însă ar dori mai multe aeronave și pentru zboruri lung-curier, în contextul eliminării vizelor pentru românii care călătoresc în Canada și al simplificării formalităților pentru chinezi de a ajunge în România, a declarat duminică președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea.

El a afirmat că măsura Tarom de a-și dezvolta flota cu aeronave charter, cu o capacitate de 160-190 de locuri, este așteptată "cu mare interes" de turoperatorii români de chartere, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Sunt multe destinații ce pot fi operate din România. Avem mare nevoie la activitatea de chartere, pentru că aici cererile sunt mari, și de 20 de ani pentru astfel de curse se folosesc avioanele care mai rămân după ce se completează necesarul pentru cursele regulate", a spus Burcea, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, turiștii români, care călătoresc tot mai mult și mai des, preferă serviciile complete și de calitate.

Steven van Groningen, Raiffeisen Bank: Chiar dacă cresc dobânzile, nu ne așteptăm la creșterea restanțelor. Și salariile au crescut foarte mult! CITEȘTE ȘI Steven van Groningen, Raiffeisen Bank: Chiar dacă cresc dobânzile, nu ne așteptăm la creșterea restanțelor. Și salariile au crescut foarte mult!

Turoperatorii din cadrul ANAT așteaptă însă și completarea flotei cu aeronave pentru zboruri lung-curier, datorită creșterii oportunităților.

Odată cu eliminarea vizelor pentru românii care doresc să călătorească în Canada, dar și cu simplificarea formalităților pentru chinezi de a ajunge în România, ar fi nevoie de aeronave pentru astfel de curse.

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
turoperatori