Trump nu va fi supus unui examen psihiatric vineri, la vizita medicală

Trump nu va fi supus unui examen psihiatric vineri, la vizita medicală
scris 9 ian 2018

Vizita medicală a lui Donald Trump, prevăzută la sfârșitul săptămânii, nu va cuprinde vreun examen psihiatric, a anunțat marți Casa Albă, în contextul în care unii dintre criticii președintelui se întreabă în mod deschis cu privire la sănătatea mentală a acestuia, relatează AFP.

”Nu”, a răspuns pur și simplu în acest sens Hogan Gidley, un purtător de cuvânt al Executivului american la bordul Air Force One, fără să facă alte precizări.

Urmărește-ne și pe Google News

”Este ager ca fulgerul”, a dat el asigurări, potrivit News.ro.

Președintele american, în vârstă de 71 de ani, urmează să fie examinat vineri, la Spitalul Militar Walter Reed, la periferia Washingtonului, iar rezultatele acestei vizite vor fi făcute publice, a dat asigurări Casa Albă.

Anchetă împotriva Apple în Franța cu privire la ”înșelăciune și perimare programată” CITEȘTE ȘI Anchetă împotriva Apple în Franța cu privire la ”înșelăciune și perimare programată”

În timpul campaniei, Trump a publicat o scrisoare de patru paragrafe de la medicul său, în care starea de sănătate a magistratului în domeniul imobiliar era prezentată în termeni entuziaști.

”Dacă este ales, pot să spun fără echivoc că Donald Trump va fi individul cu cea mai bună sănătate ales vreodată președinte”, nu a ezitat el să scrie.

Vizibil deranjat de întrebări cu privire la capacitățile sale mentale ridicate într-o carte polemică despre președinție, Trump s-a lăudat în weekend, pe Twitter, cu facultățile sale mentale, catalogându-se un ”geniu foarte stabil”.

viewscnt
Afla mai multe despre
donald trump
examen psihiatric