Trump a aprobat un plan de retragere a trupelor americane din Germania. Aliații cancelarului Merkel critică decizia

Trump a aprobat un plan de retragere a trupelor americane din Germania. Aliații cancelarului Merkel critică decizia
scris 6 iun 2020

Președintele american Donald Trump a aprobat un plan de retragere, până în luna septembrie, a 9.500 de trupe americane din bazele din Germania, decizie care a fost criticată de parlamentari din blocul conservator al cancelarului Angela Merkel. 

Trump, care deseori s-a plâns că statele europene membre NATO ar trebui să aloce mai mulți bani pentru apărare, aparent dorește ca nivelul trupelor americane să se limiteze la 25.000, scrie BBC, citată de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, trupele retrase din Germania fie vor fi trimise în alte zone, fie înapoi acasă, potrivit unui oficial al Guvernului american.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Tensiunile dintre Statele Unite și aliații NATO au crescut de când Trump a ajuns la Casa Albă.

Președintele a spus că membrii europeni ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord nu ar trebui să se mai bazeze atât de mult că SUA va suporta costurile menținerii alianței.

Vineri, el a ordonat Pentagonului să retragă permanent aproximativ o treime dintre trupele care se află acum în Germania, a scris Wall Street Journal. A fost adăugat că Departamentul de apărare va trebui să aprobe planul înainte ca acesta să fie implementat.

Loteria Română va trece la jocurile loto online. Vor fi analizate șase oferte, una fiind depusă de Autoritatea pentru Digitalizarea României CITEȘTE ȘI Loteria Română va trece la jocurile loto online. Vor fi analizate șase oferte, una fiind depusă de Autoritatea pentru Digitalizarea României

Casa Albă nu a confirmat imediat, dar purtătorul de cuvânt John Ullyot a transmis într-un comunicat că SUA rămân „angajate să colaboreze cu puternicul nostru aliat Germania” pe probleme de apărare și altele.

Anul trecut, bugetul NATO pentru civili și militari a fost de aproximativ 1,84 de miliarde de dolari.

Prezența militară americană în Germania este o moștenire a ocupării aliate a țării de după Al Doilea Război Mondial. În Germania se află cele mai multe trupe americane de pe teritoriul Europei, țara fiind urmată de Italia, Marea Britanie și Spania.

Sâmbătă, parlamentari din blocul conservator german au criticat decizia președintelui Trump.

„Planurile arată încă o dată că administrația Trump neglijează o atribuție elementară de lidership: implicarea partenerilor din alianță în procesul de luare de decizii”, a declarat Johann Wadephul, purtător de cuvânt pe probleme de politică externă al grupului parlamentar CDU/ CSU, pentru Reuters.

Wadephul a adăugat că toți partenerii NATO au beneficiat de coeziunea alianței și doar Rusia și China câștigă din acest dezacord. „Ar trebui acordată mai multă atenție acestui lucru la Washington”, a mai afirmat el.

Ministerul german de Externe nu a dorit să comenteze.

Andreas Nick, membru al comitetului parlamentar pentru relații externe, a declarat pentru Deutsche Welle că indiciile arată că „decizia nu a fost una tehnică, ci una motivată pur politic”.

Un oficial american, care a dorit să rămână anonim, a spus vineri că acțiunea este rezultatul unei munci de mai multe luni a generalului Mark Milley și că nu are vreo legătură cu tensiunile dintre Trump și Merkel, care s-a opus planului lui Trump de a găzdui o întâlnire a G7 luna aceasta.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
trupe
europa
germania