Traficul de internet mobil și fix în rețele Telekom România a marcat o creștere istorică în ultimele luni, cu 25% față de medie, comparativ cu luna februarie, în contextul declarării de către autorități a stării de urgență.
În aceeși perioadă, traficul de minute naționale a crescut cu 24% comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei. În următoarea lună, în perioada sărbătorilor pascale, Constantin și Elena, de Sfântul Gheorghe și 1 Mai, au fost înregistrate creșteri record pe segmentul voce.
Pe de altă parte, obiceiurile de consum ale clienților s-au schimbat. Intervalul orar în care a fost înregistrat un număr crescut de apeluri s-a schimbat, de la orele 11:00 - 12:00 la orele 19:00 - 20:00 în această perioadă.
Durata apelurilor a înregistrat, de asemenea, o creștere, de 20% pe segmentul voce mobilă și până la 50% pe segmentul voce fixă.
CITEȘTE ȘI Telekom, Orange și Vodafone vor contul telecom al Internelor. Anterior, instituția a anulat o licitație similară pentru abateri grave de la legislație, la care s-au înscris Orange și VodafoneȘi pe segmentul de televiziune, utilizatorii au consumat cu 52% mai mult conținut, conform unui sondaj realizat de ISRA Center în luna mai a acestui an.
De asemenea, numărul de utilizatori pentru aplicația Telekom TV a crescut cu 20% comparativ cu luna februarie, aratând astfel o altă schimbare de comportament de consum în rândul clienților.
"Telekom Romania a întâmpinat foarte multe provocări în efortul său de a ține România conectată în contextul actual. Pe de-o parte, a fost un efort intern de a reloca cei 3,200 de angajați la munca de acasă în câteva zile, dar și extern, pentru menținerea serviciilor în parametrii normali pentru clienții rezidențiali și business prin acțiuni care să evite congestia în rețea și întreruperile de servicii. Pandemia COVID-19 ne-a arătat că trebuie să fim atenți și în zonele de rețea care deservesc clienții rezidențiali pentru că oamenii vor continua să muncească sau să studieze de acasă, iar noi trebuie să ne ducem la bun sfărșit misiunea", spune Vladan Pekovic, director Executiv Tehnologie și Informație Telekom România.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Steilmann a intrat în insolvență. Primul jucător mare din retailul românesc care face un pas înapoi în pandemieTelekom Romania Communications este deținut de grupul elen OTE – 54,01% și Ministerul Comunicațiilor – 45,99%. În cazul fostului Cosmote, Telekom Romania Communications deține o cotă de 30%, restul acțiunilor revenind grupului elen OTE.
Principalul acționar al OTE este grupul Deutsche Telekom, cu o participație de 40%.
Lansat în septembrie 2014, Telekom Romania este brandul sub care acționează foștii operatori Romtelecom și Cosmote. Brandul aparține Deutsche Telekom, una dintre cele mai mari companii de telecomunicații la nivel mondial.