Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote), operator controlat de grupul elen OTE, și-a diminuat capitalul social cu 2,16 miliarde de lei, de la 2,57 miliarde de lei la 409,1 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor contabile. Ultima operațiune de acest tip a avut loc în primăvara anului 2020, când operatorul a tăiat din capitalul social aproape 200 milioane de lei, de la 2,74 miliarde de lei la 2,57 miliarde de lei.
OTE deține peste 99,9% din acțiunile Telekom Romania Mobile Communications, iar trei acțiuni sunt în proprietatea Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR), conform datelor operatorului de telefonie mobilă.
Deutsche Telekom deține 49,2% din acțiunile OTE.

Conform celor mai recente date publice disponibile, afacerile operatorului român de telefonie mobilă au atins 2,13 miliarde de lei în 2020. Pierderea companiei a crescut la 647,2 milioane de lei, de la 271,2 milioane de lei în 2019.
În intervalul 2008 - 2020, pierderile operatorului au însumat 3,2 miliarde de lei. În acest interval, compania a raportat pierdere în fiecare an, cu excepția anului 2012, când exercițiul financiar a fost pozitiv - 43,48 milioane de lei.
La finele lunii iulie 2021, Comisia Europeană a avizat vânzarea de către OTE a participației de 54% la Telekom Romania Communications, divizia de rețele fixe a Telekom, către Orange România.

Tranzacția a fost finalizată recent.
Aprobarea a fost condiționată de cesionarea participației minoritare de 30% a Telekom în Telekom Romania Mobile Communications (TRMC, fostul Cosmote), care este un concurent direct al Orange.