Surpriză: Sistemul bonus-malus pentru polițele RCA va fi schimbat. Tarifele vor crește semnificativ pentru anumiți șoferi

Surpriză: Sistemul bonus-malus pentru polițele RCA va fi schimbat. Tarifele vor crește semnificativ pentru anumiți șoferi
scris 27 nov 2020

Șoferii care provoacă accidente auto cu vătămări corporale sau decese de persoane vor fi penalizați cu patru clase de malus, față de două în prezent, fapt ce va avea ca efect creșterea semnificativă a primei de asigurare la reînnoirea poliței RCA.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Sistemul bonus-malus permite șoferilor care nu au provocat daune cu mașina proprie în anul anterior să beneficieze de o reducere a prețului pe care îl plătesc la reînnoirea poliței RCA. Pe de altă parte, șoferii care au avut evenimente rutiere în anul anterior vor fi nevoiți să plătească un preț mai mare pentru cumpărarea unei asigurări RCA.

Urmărește-ne și pe Google News
Huawei AppGallery la un an de la lansare: Peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de utilizatori activi CITEȘTE ȘI Huawei AppGallery la un an de la lansare: Peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de utilizatori activi

Mai este interesant: Pe lângă vârsta șoferului, județul în care este înmatriculată mașina sau de localitatea de domiciliu a șoferului, tariful poliței RCA este influențat și de sistemul bonus-malus, astfel că reducerea de preț poate varia între 5 și 50%, în timp ce penalizările pot aduce majorări de preț între 10 și 80%.

Datele arată că 93% dintre șoferi au beneficiat de bonus la încheierea poliței RCA, în timp ce restul au primit malus.

"Asigurații sunt penalizați prin aplicarea unui malus, respectiv majorarea primei de asigurare, în funcție de caz, astfel: a) cu două clase pentru fiecare eveniment din care au rezultat numai prejudicii materiale; b) cu patru clase pentru fiecare eveniment soldat cu vătămarea sănătății și a integrității corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane", scrie însă acum într-un document pregătit pentru schimbarea Normei 20//2017 privind asigurările auto din România.

CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

În prezent, Norma 20/2017, la articolul 32, aliniatul (3), stabilește că, dacă în perioada de referință sunt înregistrate daune plătite, asigurații sunt penalizați prin aplicarea unui malus, respectiv majorarea primei de asigurare prin penalizarea cu două clase pentru fiecare eveniment pentru care s-a plătit o despăgubire.

"Sistemul bonus-malus este format din categoria de bază B0, 8 clase de bonus și 8 clase de malus; clasa B0 este atribuită unui nou asigurat, fără istoric în asigurare. Reducerea sau majorarea stabilită conform sistemului bonus-malus se aplică tarifelor practicate de către asigurătorul RCA la care potențialul asigurat urmează să încheie contractul RCA, în vigoare la data la care se încheie contractul RCA. Perioada de referință este anul calendaristic anterior datei de intrare în vigoare a contractului RCA. Pentru aplicarea unui malus sunt luate în calcul evenimentele pentru care este plătită o daună în perioada de referință, în care se reține responsabilitatea totală sau parțială a conducătorului auto", scrie în Norma 20/2017.

ASF: Câștig de cauză în trei litigii împotriva City Insurance, Onix Asigurări și Euroins România Asigurare-Reasigurare CITEȘTE ȘI ASF: Câștig de cauză în trei litigii împotriva City Insurance, Onix Asigurări și Euroins România Asigurare-Reasigurare

Proiectul de normă introduce acum și posibilitatea completării formularului de "Constatare amiabilă de accident" prin intermediul unei aplicații electronice agreate în comun de către asigurătorii RCA și clarifică termenul în care informațiile cu privire la încheierea contractelor RCA și daunele avizate sunt transmise către baza de date cu asigurările RCA încheiate pe teritoriul României (baza de date AIDA ce este dezvoltată și administrată de către BAAR).

DOCUMENT Prețurile la polițele RCA - variații ușoare față de martie 2019. Viitoarele tarife pentru șoferi, în funcție de vârstă și mașină CITEȘTE ȘI DOCUMENT Prețurile la polițele RCA - variații ușoare față de martie 2019. Viitoarele tarife pentru șoferi, în funcție de vârstă și mașină

De asemenea, vor fi clarificate și condițiile în care contractele RCA pot rămâne în vigoare în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului asigurat și în special în cazul vehiculelor pentru care este efectuat transferul de proprietate ca urmare a încetării unui contract de leasing financiar, precum și modul de evaluare a prejudiciilor pentru lipsa de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia prin stabilirea documentelor în baza cărora contravaloarea acestor prejudicii poate fi solicitată și clarificarea modului de calcul a perioadei pentru care se acordă despăgubiri.

În 2019, clasa de asigurări A10 (care include polițele RCA) a generat subscrieri de 3,985 miliarde de lei, reprezentând circa 46% din totalul subscrierilor pentru asigurări generale, în creștere cu 6,5% comparativ cu volumul înregistrat în anul precedent.

Asigurătorii au emis, anul trecut, 11,904 milioane de polițe RCA, din care 9.491.061 pentru persoane fizice.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
rca
bonus
malus
accidente
soferi