Surpriză: Banca Transilvania preia controlul Timesafe, dezvoltatorul aplicației de plăți Pago

Surpriză: Banca Transilvania preia controlul Timesafe, dezvoltatorul aplicației de plăți Pago
scris 22 oct 2019

BT Investments, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, a devenit acționar majoritar al companiei Timesafe, dezvoltatorul aplicației de plăți Pago, prin majorarea participației de la 19,87% la 51,12%. Acțiunile au fost cesionate de Adrian Cighi și Alexandru Gala Popescu, care acum dețin 39,1% și, respectiv, 9,78% din capitalul social al companiei, relevă date analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Urmărește-ne și pe Google News

Intrarea BT Investments în acționariatul Timesafe a avut loc în 2017.

Pago este o aplicație care permite plata facturilor lunare, dintr-un singur cont, la peste 220 de furnizori de electricitate, gaze, apă, internet, telefonie, asigurări și salubritate. Proiectul este dezvoltat de Timesafe în parteneriat cu Banca Transilvania și Mastercard. Aplicația Pago permite și încărcarea cartelelor pre-plătite și plata rovinietelor.

Tranzacție discretă: Controversatul om de afaceri Frank Timiș intră în afaceri cu software. Cumpără acțiuni la o companie din Baia Mare, având numeroase contracte și cu statul CITEȘTE ȘI Tranzacție discretă: Controversatul om de afaceri Frank Timiș intră în afaceri cu software. Cumpără acțiuni la o companie din Baia Mare, având numeroase contracte și cu statul

Tranzacția din 2017 a fost intermediată de BT Capital Partners, divizia de investment banking a Grupului Financiar Banca Transilvania.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România după valoarea activelor.

În 2017, conform celor mai recente date disponibile la Ministerul Finanțelor Publice, Timesafe a raportat afaceri de 20.013 lei și o pierdere de 416.744 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
pago
timesafe
banca transilvania
fintech