Subscrierile NN Asigurări de Viață au crescut cu 2,5% la nouă luni

Subscrierile NN Asigurări de Viață au crescut cu 2,5% la nouă luni
scris 5 nov 2015

NN Asigurări de Viață a înregistrat în primele nouă luni prime subscrise de 461 de milioane de lei, în urcare cu 2,5% față de septembrie 2014, pe fondul interesului mai mare al clienților pentru planurile financiare de protecție și al tendinței de creștere a vânzărilor de asigurări unit-linked, care au reprezentat 36% din totalul portofoliului de contracte nou încheiate.

În primele șase luni, ritmul de creștere a subscrierilor a fost de 4%, la 308,6 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

“La nivelul portofoliului total de contracte continuă să se mențină echilibrul între asigurările tradiționale și cele cu componentă de investiție, acestea din urmă reprezentând 51% din portofoliu la finalul lunii septembrie a acestui an”, se arată într-un comunicat al NN remis joi Profit.ro.

În perioada analizată, activele administrate de NN Asigurări de Viață au atins 2,97 miliarde de lei, cu 8% mai mult față de primele nouă luni din 2014.

Profitul brut al companiei a fost de 19,5 milioane de lei, cu 23% sub nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent, în contextul în care rezultatul include cheltuielile excepționale generate de procesul de rebranding al companiei în NN în acest an, precum și investițiile în dezvoltarea operațiunilor de business pe plan local.

“Profitul obținut din activitatea curentă a atins nivelul de 31,8 milioane de lei, fiind cu 25% mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului anterior, din care cheltuiala excepțională necesară realizării acțiunilor incluse în procesul de rebranding a fost de 12,3 milioane de lei în trimestrul trei”, se mai spune în comunicat.

În al doilea trimestru, conform datelor companiei, cheltuielile cu rebrandingul au însumat 11,5 milioane de lei.

La începutul anului, compania a anunțat că bugetul alocat acestei operațiuni va fi de 10 milioane de euro.

NN este noua identitate a fostei divizii de asigurări a grupului olandez ING, vândută anul trecut prin intermediul unei oferte publice inițiale.

Prima brută medie s-a cifrat la 1.766 de lei, în creștere cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

În același timp, suma medie asigurată a întregistrat un avans de 13%, la 56.758 de lei, pe fondul interesului în creștere al clienților pentru obținerea unui nivel mai ridicat de protecție financiară, arată asigurătorul.

NN Asigurări de Viață a plătit asiguraților pentru evenimente asigurate indemnizații de 23,5 milioane de lei, cu 16% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Pentru polițele ajunse la finalul perioadei contractuale, compania a plătit clienților 75 de milioane de lei, cu aproape 2% mai mult decât în primele nouă luni din 2014.

Numărul contractelor răscumpărate sau reziliate s-a diminuat cu aproximativ 13%, o evoluție similară fiind înregistrată și în ceea ce privește valoarea plătită pentru acestea, care s-a diminuat cu peste 12% în primele nouă luni din ale acestui an, la 133,9 milioane de lei.

Pe total, compania a plătit indemnizații de 232,4 milioane de lei.

Asigurătorul și-a început activitatea pe piața locală în ianuarie 1997 sub denumirea Nederlanden Asigurări de Viață.

Având o cotă de piață de 37,4% în 2014, NN Asigurări de Viață este cel mai mare asigurător de profil din România, cu subscrieri de 613,9 milioane de lei, în creștere cu aproape 10% față de 2013.

Principalii concurenți ai NN Asigurări de Viață sunt Metropolitan Life Asigurări - 264,4 milioane de lei (cotă de piață - 16,1%) si BCR Asigurări de Viață - 143,8 milioane de lei (cotă de piață - 8,76%).

În 2014, piața asigurărilor din România a atins 8,1 miliarde de lei, în scădere cu 0,34% față de anul precedent.

Cu o pondere de 20,3% în total piață, asigurările de viață au generat anul trecut subscrieri de 1,64 miliarde de lei și au crescut cu 0,47% față de anul 2013.

viewscnt
Afla mai multe despre
nn asigurari
subscrieri
profit