Subscrierile asigurătorilor străini în România au depășit 1 miliard de lei în 2020

Subscrierile asigurătorilor străini în România au depășit 1 miliard de lei în 2020
scris 25 mar 2021

Veniturile asigurătorilor străini care vând polițe pe piața românească în baza pașaportului european au atins 1,02 miliarde de lei în 2020, în creștere cu 15,1 față de anul precedent, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) analizate de Profit.ro.

"Sucursalele au cumulat, la finalul anului 2020, prime brute subscrise în valoare de 1,021 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 16% față de anul precedent. Primele brute subscrise (PBS) aferente asigurărilor generale (AG) sunt în sumă de 489,9 milioane lei, în creștere față de anul precedent cu aproximativ 15%. Primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață (AV) sunt în sumă de 531,7 milioane lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului anterior cu circa 15%", se arată într-un raport al ASF.

Urmărește-ne și pe Google News
Modalitatea prin care antreprenorii români își pot promova produsele către sute de mii de persoane CITEȘTE ȘI Modalitatea prin care antreprenorii români își pot promova produsele către sute de mii de persoane

Unul dintre asigurătorii străini care activează pe piața românească prin intermediul pașaportului european este grupul american Metropolitan Life, care a decis să treacă la statutul de sucursală sub supravegherea Băncii Centrale a Irlandei în cursul anului 2016.

Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurări generale, cele mai mari ponderi le dețin clasele A14 - Credit (19,74%), A3 - Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant (14,77%) și A16 - Garanții (14,14%).

În ceea ce privește primelor brute subscrise pentru asigurările de viață, clasele de asigurări A1 - Accidente (65,76%) și C1 - Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare (29,12%) dețin cele mai semnificative valori.

Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi CITEȘTE ȘI Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi

Anul trecut, sucursalele au plătit despăgubiri, cumulat pentru cele două categorii de asigurări - generale și de viață, în sumă de circa 351 milioane lei, de la 251,78 milioane de lei în 2019.

Defalcat, suma de 203 milioane de lei s-a plătit pentru contractele de asigurări generale (58% din totalul indemnizațiilor brute plătite), înregistrând o creștere de aproximativ 66% față de anul anterior, iar 148 milioane de lei reprezintă indemnizații brute (inclusiv maturități și răscumpărări), aferente asigurărilor de viață, cu aproximativ 14% mai mult față de anul precedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
asiguratori
subscrieri
venituri
românia