Trei autospeciale noi de poliție care aparțineau IPJ Mehedinți au fost avariate în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri, în orașul Balș, județul Olt, în timp ce polițiștii care le conduceau au intrat în depășirea unei coloane de mașini de circa un kilometru.
Cele trei mașini fac parte dintr-un lot de cinci autospeciale care au fost ridicate, vineri, din județul Ilfov și care se deplasau în coloană către Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Martorii la eveniment spun că polițiștii au pornit girofarurile pentru a nu sta în coloana formată la Balș și, din neatenția șoferilor, mașinile au intrat una în alta, scrie Hotnews.
Toate autospecialele au polițe de răspundere civilă auto valabile.
O cercetare administrativă referitoare la accidentul în care au fost implicate trei autospeciale de poliție a fost dispusă de IPJ Mehedinți, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, potrivit Agerpres.