VIDEO Peste 2.000 de posturi din sistemul de sănătate și asistență socială, la concurs

VIDEO Peste 2.000 de posturi din sistemul de sănătate și asistență socială, la concurs
scris 22 feb 2024

Guvernul a aprobat organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea a 2.010 unor posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătate și asistență socială din cadrul instituțiilor publice locale.  

Este vorba despre posturi vacantate în cursul anului 2023.

Urmărește-ne și pe Google News

A fot aprobată ocuparea tuturor celor 599 de posturi de medici solicitate. 

În cazul posturilor de asistent medical, a fost aprobată ocuparea prin concurs sau examen a jumătate din numărul celor solicitate, iar pentru personal de specialitate medico-sanitar cu studii superioare (de pildă asistent social, farmacist, biolog etc), pentru categoriile de personal cu studii medii (registrator medical, statistician medical) și pentru personalul sanitar auxiliar (îngrijitoare, brancandier) au fost aprobate 30% din numărul posturilor solicitate.

DECIZIE Guvernul evită reducerea sau chiar oprirea ajutoarelor de încălzire pentru sute de mii de gospodării de români, semnalată de Profit.ro CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul evită reducerea sau chiar oprirea ajutoarelor de încălzire pentru sute de mii de gospodării de români, semnalată de Profit.ro

Este a doua decizie de deblocare a posturilor în sectorul sanitar și al asistenței social luate de Guvern de la începutul anului. 

În ședința din 11 ianuarie, au fost adoptate de Guvern două memorandumuri, unul propus de Ministerul Sănătății pentru spitale din subordinea ministerului, respectiv, unul propus de Ministerul Dezvoltării pentru spitale aflate în subordinea autorităților locale. 

În total, a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi, cu următoarea precizare: toate posturile de medic solicitate atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către Ministerul Dezvoltării, au fost și atunci aprobate, în total peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
angajari
sănătate
guvern
post
vacant