Peste 140 de zboruri de pe aeroportul din Frankfurt au fost anulate, după ce activiștii de mediu s-au lipit de piste. Este a doua zi la rând în care protestele acestora afectează activitatea aeroporturilor din Europa.
Aeroportul din Frankfurt este cel mai aglomerat din Germania, iar reprezentanții acestuia au anunțat că au decis anularea zborurilor din motive de siguranță. Concret, mai mulți activiști de mediu au pătruns în aeroport pe timpul nopții, după ce au făcut găuri în gardul din jurul acestuia, iar ulterior s-au deplasat către piste, de care s-au lipit. În total, opt persoane au fost arestate, arată BiziDay.
Activiști ai unor ONG-uri ecologiste au lansat o acțiune aparent coordonată de perturbare a mai multor aeroporturi majore europene, acțiune care a condus la mai multe arestări, relatează agențiile AFP, Reuters și EFE.
Aeroportul ce deservește orașele germane Koln și Bonn a suspendat patru ore zborurile după ce activiști de mediu ai grupului "Last Generation" au pătruns pe platforma aeroportului după ce au tăiat gardurile de protecție și apoi s-au imobilizat lipindu-și mâinile de sol.
"Astăzi a fost abia începutul. Vom repeta asta în săptămânile următoare în Germania, Europa și în alte locuri în lume", a spus în fața presei o activistă a acestui grup, care cere guvernului german să pledeze pentru un acord global de eliminare a petrolului, gazului natural și cărbunelui până în anul 2030. Ea a refuzat să spună dacă ținta acestor acțiuni vor fi și Jocurile Olimpice de la Paris.
Aceeași grupare avertizase anterior că miercuri vor fi proteste ecologiste împotriva aeroporturilor din Europa și America de Nord. Totuși, acestea nu au provocat perturbări majore, forțele de ordine acționând la timp.
CITEȘTE ȘI Londra lansează planul de reducere a dependenței de migrațieAstfel, nouă activiști ai grupului " Just Stop Oil" care au încercat să perturbe activitatea aeroportului londonez Heathrow au fost arestați de poliția britanică, imagini publicate de respectivul grup arătând polițiști britanici reținând persoane pe o șosea de lângă gardul din apropierea unei piste a aeroportului.
În Norvegia, trei activiști au fost opriți după ce au făcut o gaură într-un gard și au pătruns pentru scurt timp pe o pistă a aeroportului capitalei Oslo.
În Finlanda, nouă militanți au blocat pentru scurt timp controlul de securitate al aeroportului din Helsinki, în timp ce la Barcelona alți cinci au fost reținuți înainte de a se imobiliza pe platforma aeroportului, cum au făcut cei care au pătruns în aeroportul german Koln-Bonn.
CITEȘTE ȘI Concediile au blocat granița. La Nădlac II se așteaptă o orăÎn orașele elvețiene Zurich și Geneva activiștii de mediu au încercat să blocheze drumurile de acces spre aeroporturi, cinci dintre ei fiind arestați la Zurich.
"Noi refuzăm să murim pentru combustibilii fosili. Arderea continuă a petrolului, gazului și cărbunelui, în timp ce trecem praguri ireversibile care amenință să ne scape de sub control clima într-o manieră care se accelerează rapid, pune în pericol stabilitatea de care depinde întreaga noastră societate", a declarat un purtător de cuvânt al "Just Stop Oil" într-un comunicat.
CITEȘTE ȘI Reader's Digest dezvăluie: Cum poți evita să fii păcălit pe Airbnb"Liderii noștri politici trebuie să acționeze pentru a ne proteja populația, lucrând împreună cu alte țări pentru a stabili un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic care să oprească extracția" și utilizarea combustibililor fosili până în 2030, adaugă același reprezentat al ONG-ului ecologist.
Patru membri ai acestui ONG au fost condamnați recent în Regatul Unit la pedepse între patru și cinci ani de închisoare pentru blocarea unei autostrăzi și au primit sprijin din partea a peste 1.200 de celebrități, artiști sportivi sau cadre universitare, care au denunțat "injustiția" acestor sentințe.