Opt sate au fost evacuate sâmbătă în nord-estul Greciei din calea incendiilor, iar focul se deplasează spre aeroportul orașului portuar Alexandroupolis, au anunțat autoritățile elene, informează AFP.
"Cel puțin opt sate au fost evacuate și noi facem tot ce putem pentru ca viața oamenilor să nu fie în pericol", a declarat Christos Metios, guvernatorul regiunii Macedonia de Est și Tracia, pentru agenția Atens News.
Autoritățile le-au cerut locuitorilor orașului Alexandroupolis să nu iasă din locuințe, informează Agerpres.
"Avem o noapte dificilă înainte și rafale de vânt de 7-8 pe scara Beaufort" (de la 0 la 12), a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor la postul Skai TV.
Case au ars în dimineața zilei de sâmbătă în satele Aetohori și Pefkax, potrivit pompierilor citați de agenția Athens News.
Focul este foarte aproape de satele Agnantia și Anthia, și se deplasează spre nord, în direcția aeroportului Alexandroupolis, tot potrivit pompierilor.
Autoritățile aeroportuare sunt în alertă din cauza fumului dens care pune probleme de vizibilitate.
Trei nave a pazei de coastă, ajutate de nave private, sunt de asemenea în alertă în portul Alexandroupolis, iar trei nave suplimentare ale pazei de coastă se îndreaptă spre zonă, au precizat autoritățile.
În total, 31 de camioane de pompieri, nouă brigăzi de pompieri pe jos, 14 avioane și 4 elicoptere, susținute la sol de voluntari, luptă împotriva focului în această zonă.
În Grecia, în plină caniculă, un incendiu, declanșat pe 18 iulie și ațâțat de rafalele de vânt puternice, a distrus în zece zile aproape 17.770 de hectare în sudul insulei Rodos, insulă turistică din Marea Egee.
Circa 20.000 de persoane, mai ales turiști, au trebuit să fie evacuate.
Grecia a traversat la sfârșitul lui iulie cel mai mare val de caniculă pentru o lună de iulie, cu temperaturi de peste 40 grade Celsius în multe zone.
Numeroase incendii s-au declanșat atunci, în special în Corfu (nord-vest), o altă insulă turistică, unde circa 2.500 de persoane au fost evacuate.