Mai mulți bucureșteni ar putea să stea în frig și în următoarele zile de vacanță. Avariile multe și dese la sistemul de termoficare au lăsat deja, la acest moment, fără apă caldă și încălzire mii de blocuri ale capitalei.
Chiar dacă furnizorul de agent termic promite că reparațiile se vor face rapid, Primăria Capitalei este sceptică, arată și Prima News.
Una dintre cele mai grave avarii apărute este pe magistrala 1 CET-SUD, care afectează mii de familii.
CITEȘTE ȘI VIDEO&GALERIE FOTO Elevii premiați la Gala Profit.ro au aprins luminile din Târgul de Crăciun din BucureștiProbleme sunt în diferite sectoare, iar operatorul Termoenergetica promite câ toți bucureștenii vor avea rapid căldură și apă caldă. Primăria Capitalei nu are încredere și susține că va dura mai mult timp până când avariile vor fi remediate.
În Constanța, Prefectul a afirmat că în județ mai sunt 3.000 de familii care nu au electricitate, la o săptămână de la vântul puternic care a produs avarii. ”Trei mii de familii care trăiesc 1918 nu doar la nivel spiritual, ci și din punct de vedere al condițiilor de trai. Din 1918 pe actele noastre de identitate scrie România. Poate că ar trebui să transpunem sentimentele pe care le avem când rostim acest cuvânt România și în viața cotidiană și nu e complicat. Ar trebui să ne facem treaba pentru care suntem plătiți prin salarii sau dividende”, a subliniat el.