Ministrul de interne Marcel Vela a anunțat că amenzile date în perioada stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor din ordonanțelor militare se ridică la peste 600 de milioane de lei (120 de milioane de euro), iar acești bani vor merge către zona medicală și persoanele vulnerabile.
Ministrul a spus că au fost sancționate 300.859 de persoane. Dintre acestea, 2028 sunt cercetate, majoritatea pentru acte de teribilism sau violențe comise sub influența alcoolului, iar poliția a întocmit 1.673 de dosare penale.
”Avem 1.673 de dosare penale. De la debutul epidemiei au fost 308.859 de persoane sancționate, iar valoarea amenzilor a fost în jur de 600 de milioane de lei. Cam 120 de milioane de euro”, a precizat ministrul de Interne la Digi 24, potrivit News.ro.
Ministrul Vela a mai afirmat că la sfârșitul lunii mai se va face o analiză și se va decide exact cum vor fi alocați banii. El a reamintit că, dacă au fost plătite în 24 de ore, amenzile au fost reduse la jumătate. De asemenea, a estimat că o proporție relativ mică din rândul celor amendați au contestat amenzile.
Pe de altă parte, ministrul de interne a precizat că în cazul înlocuirii stării de urgență cu starea de alertă după 15 mai, vor exista în continuare amenzi pentru restricțiile care vor rămâne în vigoare, dar e prematur să indice un ordin de mărime pentru aceste sancțiuni.