La Zwickau ”ne este din nou frică că vom pierde tot ceea ce am construit”, declară primarul acestui oraș industrial, mai degrabă înstărit, în fosta Germanie de Est, în care extrema dreaptă își crește acapararea, relatează AFP.
Pentru a înțelege de ce ”atmosfera este atât de rea” înaintea alegerilor regionale în Saxonia, ”trebuie poate să plonjăm în istoria oamenilor”, declară AFP Constance Arndt, aleasă în 2020, scrie News.ro.
”Aici, populația a obținut o anumită prosperitate” după dureroasa declasare care a urmat reunificării, în 1990, declară primarul în vârstă de 47 de ani.
Biroul său domină o piață primitoare, cu clădiri renovate și multe cafenele, centrul orașului cu aproape 90.000 de locuitori, un bastion al industriei auto și al Volkswagen.
Din cauza unor crize repetate - pandemia covid-19, iar apoi Războiul din Ucraina și ”explozia” prețurilor -, ”frica de a pierde” reapare, iar ”în semn de protest” se votează cu extrema dreaptă, declară aleasa, fără etichetă politică.
La începutul anului, mii de locuitori au manifestat împotriva teoriilor expulzării în masă a străinilor, discutate la o reuniune la care au participat membri ai Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta).
Această mobilizare rară a ”majorității tăcute” din oraș, la fel ca în toată Germania, a slăbit.
La începutul lui iunie, AfD a obținut o victorie în alegerile comunale și a devenit cel mai important grup în Consiliul Mucnicipal Zwickau.
În pofida faptului că nu există o majoritate, negocierile se anunță aprige, mai ales în finanțarea culturii, se teme primarul.
”ZONĂ NAȚIONAL-SOCIALISTĂ”, ”NS-ZONE”
Un cartier situat departe de centrul orașului arată altfel.
În această zi caniculară, Jörg Banitz, un lucrător social, arată pe ziduri mai multe svastici și inscripții "NS-Zone" - ”zonă național-socialistă”, o trimitere la partidul nazist.
”Vedem asta des”, suspină acest locuitor născut la Zwickau, unul dintre organizatorii manifestațiilor de la începutul anului.
El spune că AfD nu-și trage puterea doar din proteste. El are acum ”o dinamică total proprie” și ”o acceptare” în populație, facilitată de faptul că conservatorii din Uniunea Creștin Democrată (CDU), aflați la putere în Parlamentul din Saxonia, se inspiră din teme ale extremei drepte.
”Majoritatea alegătorilor care votează cu AfD, cred, vrea programul așa cum este”, declară el.
Terenul este fertil în oraș, unde o scenă radicală a extremei drepte rămâne activă. La Zwickau s-au refugiat mult timp cei trei membri ai grupului terorist neonazist NSU, care au asasinat nouă imigranți turci în perioada 2000-2009.
CITEȘTE ȘI VIDEO Prima TV - Care a ajuns să fie cea mai mare pensie din România după recalculare: Are un stagiu de cotizare de doar 18 ani, dar cu contribuții foarte mariWolfgang Wetzel, un ales Verde în Consiliul Muncipal, spune că mulți se simt depășiți într-o lume devenită prea complicată.
Iar într-o populație supusă la două regimuri autoritariste la rând - nazismul și comunismul în RDG -, apare ”o nostalgie a simplității dictaturii, în care nu trebuie să iei decizii”, un lucru în beneficiul extremei drepte, declară acest consilier familial în vârstă de 56 de ani.
”INCERTITUDINE”
AfD respinge aceste analize.
”Cred că pur și simplu nu mai au chef să fie înșelați”, declară AFP Jonas Dünzel, un candidat în alegerile regionale, în care formațiunea sa este dată cot la cot cu CDU.
Acest fost vânzător de asigurări, în vârstă de 30 de ani, îi ia peste picior pe conservatorii care susțin revendicările partidului său - de exemplu impunerea de controale la frontieră împotriva imigrației, controlul ajutoarelor destinate familiilor sau reducerea susținerii militare a Ucrainei.
Populismul tot mai mare îngrijorează Volkswagen (VW), marele angajtor al comunei, care produce aici mașini integral electrice. Această tehnologie este atacată cu regularitate de AfD, care a catalogat-o drept un ”basm”.
”Discuțiile despre viitorul mobilității electrice creează incertitudine”, subliniază însărcinatul regional cu comunicarea al VW, Christian Sommer. ”Aici, la fabrică, avem 10.000 de persoane care muncesc cu pasiune la vehiculele noastre electrice”.
”Iar frica este”, spune el, ”că aceste posturi pot să fie amenințate”, în cazul în care un Guvern populist-conservator de dreapta ar rezulta din alegeri.