Un tribunal german a anulat obligativitatea purtării măștii pentru a limita răspândirea COVID-19 în orașul Düsseldorf, care ar urma să adopte rapid o nouă reglementare, relatează AFP.
Decizia, în acest oraș industrial din vestul țării, survine în momentul în care Germania, mai degrabă ferită de primul val de pandemie din primăvară, este în prezent puternic afectată de coronavirus, arată Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Miercurea trecută, municipalitatea a ordonat purtarea măștii în public în tot orașul, cu excepția parcurilor și a cimitirelor, dacă nu poate fi menținută o distanță de cel puțin cinci metri între două persoane.
Însă, în urma sesizării unui cetățean al orașului, tribunalul a decis că această hotărâre nu este suficient de clară cu privire la "buna conduită necesară" sub sancțiunea unei amenzi.