Autoritățile din orașul Băbeni, județul Vâlcea, au propus declararea stării de alertă, din cauza deșeurilor menajere care nu au mai fost ridicate de luni de zile de pe străzile orașului, în contextul în care administrația locală a rămas fără furnizor de servicii de salubrizare încă din iunie.
Prefectul de Vâlcea anunță că și-a exprimat acordul privind declararea stării de alertă la nivelul orașului Băbeni, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile. Băbeni este al doilea oraș care declară starea de alertă din cauza unei crize a deșeurilor, municipiul Drăgășani confruntându-se, în această perioadă, cu aceeași problemă.
”A avut loc o întânire de urgență, în sistem audioconferință, a membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, prin care s-a luat act de proiectul de hotărâre transmis de CLSU Băbeni cu privire la propunerea declarării stării de alertă, la nivelul orașului Băbeni, în vederea asigurării continuității serviciului public de salubrizare. Ca urmare a adresei Comitetului Local pentru Situații de Urgență Băbeni din data de 19 septembrie 2024, respectiv a proiectului de hotărâre privind propunerea declarării stării de alertă la nivelul orașului Băbeni, vă informăm că prefectul județului Vâlcea și-a exprimat acordul privind declararea stării de alertă la nivelul orașului Băbeni, pentru o perioadă de maxim 30 de zile”, anunță, vineri după-amiază, Prefectura Vâlcea.
În baza acordului emis de la nivelul Instituției Prefectului, urmează ca membri Comitetului Local pentru Situații de Urgență Băbeni să întreprindă măsurile necesare pentru declararea stării de alertă la nivelul orașului Băbeni prin adoptarea unei noi hotărâri de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Băbeni.
Documentul adoptat a nivel local trebuie să prevadă, concret măsurile pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, care se vor realiza pe durata stării de alertă, cât și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor.
Primăria Băbeni a solicitat, în 19 septembrie, prefectului județului Vâlcea acordul în vederea declarării stării de alertă „în scopul preîntâmpinării periclitării sănătății populației și al asigurării continuității serviciului public de salubrizare”.
”Prin acest document, autoritatea locală a informat Instituția Prefectului că, începând cu luna iunie 2024, la nivelul UAT Băbeni nu au mai fost colectate deșeurile municipale, ca urmare a expirării contractului încheiat cu operatorul de salubrizare. Această situație a determinat acumularea unor cantități semnificative în punctele de colectare, cu implicații negative asupra sănătății populației și asupra factorilor de mediu din apropierea acestora (sol, apă etc)”, se arată într-un comunicat a Prefecturii Vâlcea.
Băbeni este al doilea oraș care declară starea de alertă din cauza unei crize a deșeurilor, municipiul Drăgășani confruntându-se, în această perioadă, cu aceeași problemă. Prefectul de Vâlcea și-a dat acordul, săptămâna aceasta, joi, pentru declararea stării de alertă la Drăgășani.