Un avion privat de mici dimensiuni la bordul căruia se aflau două persoane s-a prăbușit, sâmbătă, în apropierea unei păduri din zona localității Tătăruși din județul Iași, prefectul Marin Șerbescu afirmând că echipajele medicale aflate la fața locului au declarat decesul pilotului și că celălalt pasager este în stare stabilă, dar cu fracturi și traumatisme grave, transmite News.ro.
El a spus că medicii au efectuat manevre de resuscitare, dar nu s-a reușit salvarea pilotului.
Cea de a doua victimă, în vârstă de 32 de ani, este în stare stabilă, având fracturi și traumatisme grave și fiind transportată la Spitalul Clinic Județean Iași.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Coordonatorul SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, declarase anterior că pilotul este în stop cardio-respirator și că se fac manevre de resuscitare.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), la bordul avionului de mici dimensiuni se aflau două persoane. La fata locului intervin trei autospeciale de stingere incendii, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, a fost alertat si un elicopter SMURD pentru preluarea victimelor.
Prefectul Iașiului a mai spus că avionul era unul privat, fiind pilotat de un instructor cu experiență. Potrivit prefectului, avionul, care efectua un zbor de antrenament la care participau și alte avioane de mici dimensiuni, echipajele pregătindu-se pentru o prezentare programată pentru duminică, la zilele comunei Tătăruși, s-a.prăbușit la scurt timp de la decolare.