Ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunță că a fost infectat cu coronavirus.
El urma să plece mâine cu premierul Ludovic Orban în vizită în Israel.
CITEȘTE ȘI FOTO Oportunitate de investiție: OMV Petrom SA scoate la vânzare mai multe proprietăți de interes în București și în țară”Astăzi am fost testat pozitiv cu COVID - 19. Am urmat protocolul și sunt încrezător că va fi bine. Sâmbătă am fost testat pentru plecarea în Israel. Testul a fost negativ. Duminică noaptea am avut simptome de gripă. Astăzi am făcut un nou test, care a ieșit pozitiv. Nu am simptome grave, pentru moment. Cei apropiați sunt în regulă”, este mesajul ministrului, care poate fi văzut mai jos.
Mesaj de la Guvern privind restul guvernanților care pleacă în Israel: " În vederea deplasării, membrii delegației au realizat în cursul zilei de astăzi teste, care au rezultat negativ. De asemenea, membrii Cabinetului nu se încadrează în definiția contacților direcți".