ULTIMA ORĂ Grupul german Ara Shoes, printre cei mai mari angajatori din orașul Șimleu Silvaniei și localitățile din jur, oprește producția la fabrica locală de încălțăminte și concediază din altă unitate. Primar - compania pleacă din România!

ULTIMA ORĂ Grupul german Ara Shoes, printre cei mai mari angajatori din orașul Șimleu Silvaniei și localitățile din jur, oprește producția la fabrica locală de încălțăminte și concediază din altă unitate. Primar - compania pleacă din România!
scris 7 feb 2020

Grupul german Ara Shoes, printre cei mai mari angajatori din orașul Șimleu Silvaniei și localitățile din jur, județul Sălaj, va opri din 10 aprilie producția la fabrica sa de încălțăminte din localitate și va reduce jumătate din personalul de la unitatea din Valea lui Mihai.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Cele două fabrici sunt singurele operate direct de grupul german pe piața locală.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020? CITEȘTE ȘI Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020?

„În vederea remedierii activităților grupului Ara, conducerea a efectuat o analiză cuprinzătoare în ultimele șase luni și a încheiat că singura opțiune de succes este reducerea capacității de producție din România, supradimensionată în comparație cu vânzările efective din anii actuali și anii trecuți. În ultimii ani, comenzile societății-mamă, Ara Shoes, au scăzut permanent, ceea ce a condus la o lipsă de încărcare cu activitate a filialelor acesteia din România, Indonezia și Portugalia”, este explicația companiei.

Personalizarea pieselor vestimentare. Următorul mare trend în business? CITEȘTE ȘI Personalizarea pieselor vestimentare. Următorul mare trend în business?

Intenția disponibilizării a fost deja comunicată Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj.

Licitație teren situat in București CITEȘTE ȘI Licitație teren situat in București

“AJOFM Sălaj a fost informată cu privire la disponibilizările colective ce ar urma să se facă de către o societate din domeniul producției de încălțăminte pentru un număr de 237 persoane. Menționăm, de asemenea, faptul că persoanele disponibilizate pot beneficia de serviciile de preconcediere acordate de AJOFM”, transmite AJOFM Sălaj. Cu închiderea fabricii din Șimleu Silvaniei, numărul persoanelor concediate depășește la acest moment 700 de angajați.

La acest moment, grupul german are în România peste 1.000 de angajați, iar primarul din Șimleu Silvaniei spune că, practic, toți vor fi disponibilizați în perioada următoare, deoarece, până în toamnă, grupul german va părăsi România.

Astfel, potrivit primarului din Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș, producătorul german urmează să plece din România, mutându-și activitatea în Portugalia. Acesta afirmă că, până în luna septembrie, germanii vor închide și fabrica din Valea lui Mihai (unde acum doar concediază o parte dintre angajați), pentru a se muta în Portugalia. 

EXCLUSIV Circa 150 de români vor să-și anuleze vacanța în China din cauza Coronavirus, dar ANAT îi avertizează: Hotelierii chinezi și companiile aeriene nu vor avea disponibilitatea să le returneze banii. Statul român să-i despăgubească! Reacția MEEMA CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Circa 150 de români vor să-și anuleze vacanța în China din cauza Coronavirus, dar ANAT îi avertizează: Hotelierii chinezi și companiile aeriene nu vor avea disponibilitatea să le returneze banii. Statul român să-i despăgubească! Reacția MEEMA

Primarul din orașul Valea lui Mihai, Jozsef Nyako, și-a exprimat speranța că angajații concediați ar putea fi absorbiți de alte două companii cu profil similar din oraș, una fiind în proces de extindere.

Conform planului actual, prima etapă va consta în închiderea fabricii din Sălaj, iar ulterior va fi operată o reducere cu 50% a numărului de angajați din fabrica Valea lui Mihai (județul Bihor), cu încercări de redistribuiri ale angajaților către firmele Lloyd și Legero România, unde Ara Shoes este acționar.

Personalul disponibilizat va primi salarii compensatorii.

EXCLUSIV Dragoș Anastasiu cheamă angajați din Sri Lanka și caută și prin alte țări din Asia. De ce sunt aceștia preferați CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dragoș Anastasiu cheamă angajați din Sri Lanka și caută și prin alte țări din Asia. De ce sunt aceștia preferați

Prezent pe piața românească de peste două decenii, din 1997, Ara Group produce sub trei branduri: Ara, Legero și Lloyd.

Pentru 2018, conform celor mai recente date, Ara Shoes România a avut afaceri de 235,8 milioane lei, un profit net de 4,2 milioane lei și 1.046 angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
ara
incaltaminte
concedieri
magazine