Tătaru: Eșantioane de vaccin vin lunar. Trebuie să mai și vrem să îl facem. Când vor fi toți vaccinați

Tătaru: Eșantioane de vaccin vin lunar. Trebuie să mai și vrem să îl facem. Când vor fi toți vaccinați
scris 25 nov 2020

Ministru Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că România va primi un eșantion de 4,6 la sută din fiecare tranșă de vaccin anti-COVID și că, până la jumătatea anului viitor, ne putem aștepta la o scădere a numărului de cazuri pozitive, ”să putem spune că am limitat această pandemie”. Tătaru a precizat că vaccinul este voluntar și gratuit, iar cei peste 18 ani și fără comorbidități vor fi ultimii care vor primi acest vaccin, în lunile martie - aprilie.

CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!
Urmărește-ne și pe Google News

”De la începutul acestei pandemii s-a lucrat și la nivel european și la nivelul Comisiei Europene de la care am achiziționat și noi încă din primele luni, la descoperirea unui vaccin. Ne imunizăm trecând prin boală sau făcând un vaccin. Existența unui vaccin este cea care, la un moment dat, va da și semnalul de descendență a acestei pandemii și de limitare a efectelor ei. În condițiile în care s-a mers pe acel vaccin, Comisia Europeană a contractat cu mai multe firme, în acest moment sunt vreo cinci  firme cu care sunt și contracte, în care  fiecare din țările participante au o cotă parte. Ele vor fi vaccinuri care vor fi produse de diferite firme, vaccinuri care se țin la 28 de grade sau se țin între minus 20 și minus 80 de grade. Sunt eșantioane care vor veni lunar, noi în din fiecare cotă suntem 4,6 la sută. Din fiecare eșantion care va veni, noi primim tranșa de 4,6 la sută”, a declarat Nelu Tătaru la B1 TV, miercuri seară, preluat de news.ro.

FOTO Inspectorii de muncă, noi controale și amenzi CITEȘTE ȘI FOTO Inspectorii de muncă, noi controale și amenzi

Ministrul Sănătății a explicat că vaccinurile trebuie avizate de Agenția Europeană a Medicamentului și în prima fază aproximativ 550.000 de persoane din sistemul medical vor beneficia.

”Aceste vaccinuri trebuie să fie avizate de Agenția Europeană a Medicamentului. În măsura în care cât de repede îl vom avea, eu știu, în două săptămâni îl putem da pe piață. Firmele au acest vaccin în acest moment, noi sperăm că în ianuarie să avem prima tranșă și să putem  vaccina și prima categorie care sunt personalul din unitățile sanitare publice și private, în jur de  550.000. Cei fără comorbidități, peste 18 ani, vor primi acest vaccin din martie - aprilie. Aceste vaccinuri au un rapel la 21-28 de zile. Crescând imunitatea, avem și o scădere a transmiterii în comunitate și atunci vom avea un număr scăzut.Să ne așteptăm ca până la jumătatea anului viitor să fim pe acea pantă în care să putem spune că am limitat această pandemie”, a declarat Tătaru.

GALERIE FOTO Poliția a declanșat controale și aplicat amenzi din primele ore de restricții CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Poliția a declanșat controale și aplicat amenzi din primele ore de restricții

Întrebat dacă la jumătatea anului viitor scăpăm de masca de protecție, Tătaru a explicat că totul este să și vrem să facem acest vaccin.

”În condițiile în care evaluarea noastră va fi în fiecare lună. Trebuie să înțelegem, vaccinul nu este obligatoriu, este voluntar și este gratuit. Trebuie să mai și vrem să facem acest vaccin”, a declarat Tătaru.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că Strategia națională de vaccinare va fi aprobată în Guvern, cel mai probabil vineri, apoi însușită de CSAT, cel mai probabil miercuri. 

viewscnt
Afla mai multe despre
tataru
vaccin