Tánczos Barna: Ministerul Mediului va continua să facă toți pașii necesari pentru a soluționa problema urșilor

Tánczos Barna: Ministerul Mediului va continua să facă toți pașii necesari pentru a soluționa problema urșilor
scris 24 iul 2021

Tánczos Barna a afirmat, referitor la atacul unui urs de vineri noapte la o stână aflată la granița județelor Suceava și Harghita asupra a trei persoane în care un tânăr de 26 de ani a decedat și un altul este internat în spital în stare gravă, că Ministerul Mediului va continua să facă pașii necesari pentru a rezolva problema urșilor în România. „Am pregătit cadrul legal pentru intervenția imediată în intravilanul localităților și vom lua toate măsurile necesare reducerii contactelor (întâlnirilor) om-urs pentru a asigura atât siguranța cetățenilor cât și protejarea speciei”, a adăugat ministrul Mediului.

„Noi victime ale urșilor au fost înregistrate în România după ce, noaptea trecută, un urs a atacat trei persoane în zona montană a județelor Suceava și Harghita. Un bărbat de 26 de ani a decedat iar altul este internat în spital în stare critică. Încă mai așteptăm ca autoritățile abilitate să finalizeze investigațiile, însă un lucru este clar: ursul reprezintă un pericol real astăzi în România. În cursul nopții Jandarmeria, Garda de Mediu și Agenția de Mediu Harghita au elaborat documentația necesară emiterii acordului de extragere a animalului care a cauzat decesul persoanei”, a scris Tánczos Barna, sâmbătă pe pagina de Facebook, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO - Manifestații anti-carantină și confruntări cu poliția la Sydney CITEȘTE ȘI VIDEO - Manifestații anti-carantină și confruntări cu poliția la Sydney


El a transmis condoleanțe familiei îndurerate și a mai spus că nimic nu este mai presus ca viața oamenilor.

„Ministerul Mediului va continua să facă toți pașii necesari pentru a soluționa problema urșilor în România. Am pregătit cadrul legal pentru intervenția imediată în intravilanul localităților și vom lua toate măsurile necesare reducerii contactelor (întâlnirilor) om-urs pentru a asigura atât siguranța cetățenilor cât și protejarea speciei. Transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate și cred, în continuare, că nimic nu poate fi mai presus de viețile oamenilor. Trebuie să fim raționali și să aplicăm măsuri prin care să reducem la minimum riscul producerii unor asemenea evenimente în viitor”, a completat ministrul Mediului. 

viewscnt
Afla mai multe despre
tancosz barna
udmr
atac urs
vanatoare urs