TABEL Epidemiolog: Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători dacă trendul actual se menține constant. Unde vor fi probleme

TABEL Epidemiolog: Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători dacă trendul actual se menține constant. Unde vor fi probleme
scris 4 nov 2021

Epidemiologul Octavian Jurma afirmă că majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători, dacă trendul actual se menține constant și dacă se respectă restricțiile.

Județul Sibiu ar fi, potrivit estimărilor medicului, singurul care în 28 decembrie ar avea incidență de peste 9 la mie, explicația sa fiind că județul este în creștere masivă în ultima perioadă, cel mai probabil din cauza cazurilor anterioare când s-a subestimat incidența. Tot în 28 decembrie, județele Argeș, Bihor și Vâlcea vor avea peste 3 la mie incidență, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

Octavian Jurma prezintă prognoza simplă a incidenței pe județe în perioada următoare.

”Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători dacă trendul actual se menține constant. Vă atrag atenția că prognoza în această perioadă este puternic influențată de măsurile luate și conformarea populației cu acestea. Dintre acestea, vaccinarea este cel mai important factor care poate accelera ieșirea din valul valul 4-Delta, alături de conformarea cu măsurile existente”, a anunțat epidemiologul. 

Potrivit estimărilor acestuia, în 28 decembrie, județul Sibiu ar fi singurul din țară cu incidență de peste 9 la mie. 

Răspunzând unor întrebări, epidemiologul explică că județul este ”în creștere rapidă”. 

”Nu sunt sigur că nu sunt alocările din urmă de vina. Sunt niște evoluții foarte dubioase la nivel de județ”, afirmă epidemiologul, care, într-un alt comentariu adaugă: ”Sibiu e un outlier clar, dar pot fi alocări din urmă când probabil s-a subestimat masiv incidența”. 

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

Octavian Jurma a mai precizat că ”deschiderea școlilor în format fizic la o incidență mare (peste 3 la mie), lipsa de conformare cu măsurile de limitare a pandemiei, relaxarea prematură, haosul politic toate pot să producă platouri (număr constant de cazuri) înalte”.  

TABEL Epidemiolog: Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători dacă trendul actual se menține constant. Unde vor fi probleme

viewscnt
Afla mai multe despre
octavian jurma
coronavirus