STUDIU: Un român din trei este îngrijorat de creșterea costurilor în următorul an

STUDIU: Un român din trei este îngrijorat de creșterea costurilor în următorul an
scris 17 aug 2017

Creșterea costurilor în următorul an reprezintă un motiv de îngrijorare pentru 29% dintre români, în contextul în care 21% sunt îngrijorați pentru evoluția economiei în următoarea perioadă, iar 92% spun că nu împrumută mai mult decât știu că pot rambursa fără dificultăți, potrivit unui sondaj publicat joi și desfășurat de compania britanică de cercetare GfK, realizat la inițiativa grupului britanic International Personal Finance, prezent în România prin subsidiara Provident Financial.

Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna iulie la 1,4%, cel mai înalt nivel din octombrie 2014, în condițiile în care energia electrică s-a scumpit 6,8%, iar prețurile alimentelor au scăzut față de luna anterioară, potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Avansul costurilor este pus de 29% dintre clienții români pe seama creșterii cheltuielilor cu utilitățile, potrivit studiului.

”Creșterea costului de trai în următoarea perioadă este pusă de 29% dintre clienții români pe seama creșterii cheltuielilor cu utilitățile, peste media de 17% la nivel european, a costurilor cu locuința, fie că este vorba despre chirii sau despre rate la bancă pentru achiziționarea unei locuințe (15%) și a cheltuielilor cu alimentele (12%). Prin comparație, pentru respondenții din Europa, principalul motiv al creșterii costului de trai este reprezentat de cheltuielile cu chirii sau rate pentru achiziția locuinței (19%) și de cheltuielile cu alimentația (19%)”, se arată în studiu.

În plus, 12% dintre respondenții din România consideră ieșirea la pensie le-ar putea afecta nivelul de trai, spre deosebire de media de numai 6% la nivel european. Toodată, 7% dintre ei iau în calcul posibilitatea ca în perioada următoare să primească mai puțini bani din străinătate și, astfel, nivelul de trai să fie afectat.

BNR: Băncile din România au vândut credite neperformante de aproape 4 miliarde euro în 2015 și 2016 CITEȘTE ȘI BNR: Băncile din România au vândut credite neperformante de aproape 4 miliarde euro în 2015 și 2016

Cei mai mulți dintre respondenții din România spun că iau în calcul împrumuturile de la bănci sau instituții financiare nebancare în principal atunci când vor să facă îmbunătățiri în locuință (31%), când intervin cheltuieli neașteptate care le pot influența situația financiară (29%) sau cheltuieli medicale (18%), când caută să-și consolideze datoriile (23%), dar și pentru a investi în educația copiilor (5%).

”Patru din 10 respondenți consideră facil să acceseze un împrumut, nivel similar cu cel înregistrat anul trecut. Asta nu înseamnă că nu tratează cu foarte mare responsabilitate un angajament financiar: 94% dintre respondenți spun că se gândesc foarte atent înainte de a lua un credit și 87% nu iau niciodată împrumuturi sub presiunea impulsului, iar 92% spun că nu împrumută mai mult decât știu că pot rambursa fără dificultăți”, se arată în studiu.

În plus, mai mult de jumătate dintre participanții la sondaj din România au declarat că folosesc servicii de credit cu regularitate, însă 64% au împrumutat mai puțin decât suma maximă posibilă. Totodată, 73% dintre respondenți declară că au capacitatea de a plăti confortabil ratele lunare, acesta fiind principalul aspect pe care clienții îl iau în calcul atunci când vor să ia un împrumut (64%), alături de suma totală de rambursat (54%) și de perioada împrumutului (46%).

Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de aproximativ 4.000 de clienți ai grupului din patru țări europene, precum și din Mexic.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
costuri
economie
sondaj
gfk
imprumut