Șeful Regionalei CFR Marfă Galați, reținut de DNA, după ce intermediarul a triplat mita

Managerul general al Regionalei Galați a CFR Marfă a fost reținut de procurorii DNA, sub acuzația că a cerut 30.000 de euro mită, pentru încheierea unui contract între o firmă privată și casa de expediții a companiei.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Șeful Regionalei CFR Marfă Galați, reținut de DNA, după ce intermediarul a triplat mita

Managerul general al Regionalei Galați a CFR Marfă a fost reținut de procurorii DNA, sub acuzația că a cerut 30.000 de euro mită, pentru încheierea unui contract între o firmă privată și casa de expediții a companiei.

Șeful CFR Marfă Galați, Săndel Dumitru, a solicitat mita printr-un intermediar, Ionel Cristian Dascaliuc, care a fost prins în flagrant în timp ce primea ultima tranță din cei 30.000 de euro. Afaceristul i-a denunțat pentru simplul motiv că Intermediarul a cerut o sumă dublă, pentru el, pe lângă cea de 30.000 euro solicitată de directorul CFR Marfă Galați. Intermediarul a considerat că suma i se cuvine, în schimbul ajutorului său pentru încheierea contractului dintre firma afaceristului și casa de expediții a CFR Marfă.

Mita a fost dată în tranșe, pe parcursul derulării contractului. Dumitru și Dascaliuc au început, însă, să-l amenințe pe afacerist după ce contractul s-a finalizat, iar acesta le-a oferit "doar" 75% din mita convenită. Șeful CFR Marfă Galați și intermediarul au început să facă presiuni asupra afaceristului, astfel că acesta i-a denunțat la DNA.

Dumitru și Dascaliuc au fost reținuți de DNA, iar Tribunalul Bacău decide dacă vor fi arestați preventiv.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0953 -0.0010-0.02 %
1 USD4.3848 -0.0050-0.11 %
1 GBP5.8664 -0.0178-0.30 %
1 CHF5.4723 -0.0082-0.15 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite