Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net au fost înregistrate, în ultima lună a anului trecut, în sectorul fabricării produselor de cocserie și al produselor obținute din prelucrarea țițeiului (5.633 lei), inclusiv ca efect al primelor acordate angajaților, cele mai mici fiind consemnate în hoteluri și restaurante (1.165 lei), conform datelor Institutului Național de Statistică.
În decembrie 2015, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.930 lei, cu 10,2% mai mare decât în noiembrie, iar cel net s-a ridicat la 2.114 lei, în urcare față de luna precedentă cu 196 lei (+10,2%).
"Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%. Indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum - n. r.) față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 114,4%. Indicele câștigului salarial real a fost de 110,1% pentru decembrie 2015 față de luna precedentă. Față de octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 159,4%, cu 14,6 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna noiembrie 2015", informează Statistica.
În decembrie 2015, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare față de noiembrie 2015.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Bugetarii vor fi promovați și premiați în funcție de cât de amabili și loiali sunt la muncăPotrivit Institutului, creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net au fost influențate în unele activități economice și de încetarea contractelor de muncă/disponibilizările de salariați cu câștiguri salariale mici.
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net au fost înregistrate în silvicultură și exploatare forestieră , inclusiv pescuit și acvacultură (cu 43,9%), în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, extracția minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activități de editare (între 35,5% și 40,0%), în transporturi aeriene, depozitare și activități auxiliare pentru transport, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport (între 21,5% și 29,5%), în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, extracția cărbunelui superior și inferior, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, captarea, tratarea și distribuția apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicații, cercetare-dezvoltare, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, alte activități extractive (între 15,0% și 19,0%).
Statistica precizează că scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea, în noiembrie 2015, de premii ocazionale, sume din profitul net și din alte fonduri.
Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net, de 6,1%, au fost înregistrate în activitățile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, de 2,3%.
În sectorul bugetar au fost înregistrate creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrația publică (+10,7%), învățământ (+9,4%), respectiv în sănătate și asistență socială (+4,0%) ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.
Sursa:Agerpres