Numai în al doilea trimestru al anului 2026, peste 5.300 de români au ales să părăsească țara.
Cifra nu este un incident izolat, ci parte a unui exod prelungit. De la vârful de 750.000 de rezidenți atins în 2013, comunitatea românească a scăzut constant, riscând ca în acest an să cadă sub pragul de 500.000 — un nivel care nu a mai fost văzut din 2006, anul de dinaintea aderării României la UE, semnalează El Economista, confirmând astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Motivul acestei plecări masive nu este lipsa locurilor de muncă, ci degradarea calității vieții. „Există de lucru, dar nu ai unde să locuiești”, este concluzia mai multor familii de imigranți.
Dacă la începutul anilor 2000 boom-ul construcțiilor oferea salarii generoase care permiteau trimiterea banilor acasă, astăzi, sectorul hotelier și serviciile — noile motoare ale economiei — oferă venituri care abia acoperă o chirie piperată sau obligă familiile să împartă apartamente cu străini.
Cazul românilor este oglindit de cel al ucrainenilor. Deși mulți au sosit recent fugind de război, peste 3.200 au părăsit Spania în ultimele luni. Unii se întorc într-o Ucraina care își reconstruiește economia prin industria tehnologică, alții pleacă spre nordul Europei în căutarea unor sisteme de protecție socială mai solide și a unor chirii mai echitabile față de venituri.
Nici bulgarii nu rămân în Spania, fiind atrași de cadrul fiscal avantajos din țara lor natală și de dezvoltarea rapidă a Sofiei, care a devenit un centru regional de interes.
Situația românilor este, dacă se poate, și mai gravă
Evoluția populației române din Spania reflectă, în mare măsură, istoria ultimelor două decenii în ceea ce privește evoluția situației economice a gospodăriilor, ținând cont de salarii, accesul la locuințe și calitatea serviciilor.
La începutul anilor 2000, în țară locuiau abia aproximativ 68.000 de cetățeni români, dar cifra a crescut vertiginos odată cu puternica creștere economică, boom-ul din construcții și cererea enormă de forță de muncă necesară pentru a alimenta acea bulă imobiliară.
O forță de muncă care, în plus, beneficia de o remunerație relativ ridicată în comparație cu calificarea necesară pentru diferitele munci de bază din șantiere. Acestea sunt doar datele oficiale; adevărul este că multe dintre aceste locuri de muncă ofereau salarii și mai mari, plătite „la negru”.
În plus, aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 a facilitat și mai mult această mobilitate.
Spania oferea atunci salarii mult mai mari decât în România și o economie cu un sistem de protecție socială care asigura condiții atractive chiar și în plină criză.
Populația română a crescut de la mai puțin de 100.000 de persoane în 2003 la peste 700.000 un deceniu mai târziu, atingând un maxim de aproape 750.000 de rezidenți între 2012 și 2013. Propriile statistici privind migrația ale INE arată că, printre românii care au părăsit ulterior Spania, anul 2007 a fost unul dintre anii cu cele mai multe sosiri.
Criza financiară a distrus acest model, deși românii au continuat să sosească o perioadă, atrași de „accesibilitatea” țării. Spania se afla în criză, dar locuințele erau relativ ieftine după spargerea bulei imobiliare, chiriile erau la un nivel foarte scăzut, iar coșul de cumpărături era accesibil. Cu toate acestea, modelul era deja în schimbare, iar criza din 2007 a marcat începutul sfârșitului.
Spargerea bulei imobiliare a distrus tocmai multe dintre locurile de muncă în care se concentrase o bună parte din imigranții sosiți în anii anteriori.
Numărul românilor din Spania a scăzut de la 750.000 la aproximativ 690.000 în 2015, la 600.000 în 2018 și la 565.000 la începutul anului 2021.
Nu a fost vorba de o plecare imediată, ci de un exod treptat și prelungit, care a coincis cu o situație în Spania în care oportunitățile de muncă erau mult mai puține decât în perioada de boom economic. INE a constatat, de exemplu, că 38.087 de cetățeni români au emigrat din Spania numai în 2018 și că o parte foarte semnificativă dintre aceștia aparținea tocmai generației care sosise în jurul anului 2007.
Comunitatea română din Spania a pierdut aproape 190.000 de persoane față de maximul atins în 2012, o scurgere care agravează lipsa de forță de muncă în construcții și în alte activități productive, exact în momentul în care țara are nevoie să construiască mai multe locuințe pentru a tempera prețurile, relevă datele analizate de Profit.ro.
Exodul tăcut al lucrătorilor calificați — mulți dintre ei formați deja pe piața muncii din Spania — reduce capacitatea unui sector care se plânge de decenii de lipsa schimbului între generații, conform Merca2
Elementele-cheie
Recensământul românilor din Spania indică o scădere cu 24% din 2012. S-a trecut de la 798.970 la 609.270 rezidenți la finalul anului 2025, potrivit celor mai recente date ale Institutului Spaniol de Statistică, analizate de Profit.ro, ceea ce echivalează cu aproximativ 200.000 de persoane mai puțin în 14 ani.
România nu mai expulzează talent, ci îl revendică. “PIB-ul său pe cap de locuitor, ajustat după puterea de cumpărare, s-a triplat din 1990, iar în 2023 se apropia de 41.000 de dolari, față de 47.000 de dolari în Spania. Diferența s-a redus suficient de mult încât emigrarea să nu mai fie singura opțiune”, opinează spaniolii.
Construcțiile sunt cele mai afectate. Aproape jumătate din primul val migraționist românesc a lucrat în zidărie, tâmplărie, electricitate sau instalații sanitare. Aceste meserii rămân acum fără lucrători și fără transmiterea experienței între generații.
Un gol de 200.000 de lucrători în 14 ani
În decembrie 2025, comunitatea românească mai număra doar 609.270 de rezidenți, coborând de pe primul pe al treilea loc între cele mai numeroase naționalități străine și fiind depășită de Maroc și de alte comunități.
Relevant nu este doar amploarea scăderii, ci și profilul celor care pleacă. Primii emigranți au sosit fugind dintr-o Românie cu rate ale șomajului de peste 20% și cu o agricultură aflată în criză. Mulți au intrat în construcții sau în agricultură.
Copiii lor, formați deja în sistemul educațional și pe piața muncii din Spania, sunt acum electricieni, instalatori, tâmplari sau șefi de echipă: exact forța de muncă calificată care le lipsește cel mai mult spaniolilor.
România încetează să mai fie țară emițătoare: economia care micșorează Spania
Banca Mondială arată că PIB-ul pe cap de locuitor ajustat după paritatea puterii de cumpărare al României a crescut de la 13.313 dolari în 1990 la 40.666 dolari în 2023. În aceeași perioadă, Spania a trecut de la 31.639 la 47.142 dolari, reducând diferența de la 18.326 de dolari la doar 6.476 de dolari.
În anii celei mai mari emigrări românești, între 2000 și 2012, diferența era foarte pronunțată. Astăzi, pentru un profesionist calificat, calculul pierderii calității vieții prin emigrare nu mai compensează.
“Întoarcerea acasă nu mai este o revenire la mizerie, ci într-o țară cu infrastructură modernă și salarii care încep să concureze”, scriu spaniolii.
Suferă marile firme de construcții din Spania
Ei analizează acest fenomen ca pe o criză a forței de muncă în mai multe straturi. Primul, și cel mai dur, este pierderea netă de brațe de muncă pentru un sector care nu mai găsește tineri. Construcțiile din Spania pierd în fiecare an mai mulți lucrători decât reușesc să atragă, iar întoarcerea forței de muncă românești în propria țară accelerează această hemoragie.
Al doilea strat este pur antreprenorial. Marile grupuri de construcții listate — ACS și Ferrovial, ambele în IBEX 35 — depind de subcontractori locali unde lucrătorii români erau numeroși.
Fără aceste echipe, termenele de execuție se tensionează, costurile cresc, iar capacitatea de a licita pentru lucrări publice are de suferit.
Într-un moment în care Spania și-a propus să construiască zeci de mii de locuințe accesibile, blocajul ofertei de forță de muncă calificată poate scumpi proiectele sau le poate întârzia dincolo de ceea ce este acceptabil electoral.
