România: Doar 6 universități au camere cu grup sanitar propriu în toate căminele. Numai în 6% dintre cămine serviciile de curățenie sunt zilnice. Doar 13% dintre cămine au spații de recreere

România: Doar 6 universități au camere cu grup sanitar propriu în toate căminele. Numai în 6% dintre cămine serviciile de curățenie sunt zilnice. Doar 13% dintre cămine au spații de recreere
scris 31 ian 2024

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a făcut o analiză privind echitatea facilităților de cazare oferite studenților din instituțiile de învățământ superior, iar potrivit acestui document, doar șase universități au camere cu grup sanitar propriu în toate cămine, numai în 6,3% dintre cămine serviciile de curățenie au loc zilnic și doar 13,33% dintre cămine au spații de recreere.

ANOSR a anunțat lansarea analizei privind echitatea facilităților de cazare oferite studenților din instituțiile de învățământ superior din România, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Nou deepfake lansat, cu BNR și guvernatorul Mugur Isărescu CITEȘTE ȘI VIDEO Nou deepfake lansat, cu BNR și guvernatorul Mugur Isărescu

“Materialul reprezintă un raport de cercetare cu privire la facilitățile de cazare din căminele instituțiilor de învățământ superior, precum și la demersurile desfășurate de universități în vederea sporirii accesului la cazare pentru studenții din categorii defavorizate, fundamentat pe informațiile colectate de ANOSR în urma transmiterii de solicitări în baza Legii nr. 544/2001 către instituțiile de învățământ superior de stat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANOSR.

În cadrul materialului se analizează facilitățile oferite în cadrul căminelor, mecanismele de sprijin dezvoltate de instituțiile de învățământ superior pentru a facilita accesul la cazare pentru studenții din categorii defavorizate, de la accesibilizarea spațiilor din cămine pentru persoanele cu dizabilități și până la reducerile taxelor de cazare acordate în baza anumitor criterii sociale, precum și capacitatea instituțiilor de învățământ superior de a oferi un loc de cazare tuturor studenților care solicită acest lucru.

“Analiza scoate în evidență faptul că facilitățile de cazare din căminele universităților din România diferă de la o instituție de învățământ la alta, fiecare înregistrând aspecte pozitive pe anumite paliere, dar și lipsuri pe altele. Dacă în unele universități locurile de cazare nu sunt nici pe departe suficiente pentru a acoperi cererea de cazare, în alte instituții condițiile din cămine pot fi îmbunătățite, astfel că accentuăm importanța adoptării de măsuri pentru facilitarea accesului la o cazare de calitate pentru cât mai multe categorii de studenți, de către instituțiile de învățământ superior, în funcție de nevoile și problemele identificate”, a mai precizat analiza ANOSR.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a transmis că la nivel statistic, situația din căminele universităților de stat din România poate fi rezumată astfel:

  • la nivel național, camerele cu 2 locuri sunt cele mai răspândite (37,7%), iar în 10 universități de stat mai bine de jumătate din camerele de cămin sunt de 2 locuri
  • doar 6 universități (15,8%) au camere cu grup sanitar propriu în toate căminele
  • în medie, un oficiu de preparare a hranei este folosit de peste 75 de studenți
  • un loc în sala de lectură ajunge să fie destinat unui număr de 8 studenți cazați
  • în medie, o mașină de spălat rufe este utilizată de către 58 de studenți
  • doar 13,33% dintre căminele instituțiilor de învățământ superior respondente au spații de recreere
  • numai în 6,3% dintre cămine serviciile de curățenie se desfășoară zilnic
  • 16 dintre cele 33 de instituții de învățământ superior civile respondente nu au nici măcar o cameră de cămin adaptată pentru nevoile studenților cu dizabilități locomotorii
  • 52,5% dintre căminele instituțiilor de învățământ superior respondente au rampă de acces
  • în anul universitar 2022-2023 au fost soluționate 77,04% dintre cererile de cazare în instituțiile respondente
  • în anul universitar 2022-2023 studenții din 3 universități aveau nevoie să cheltuie mai mult 60% din cuantumul bursei sociale doar pentru a-și acoperi taxa de cazare
Cel mai scump loc de trai din Europa CITEȘTE ȘI Cel mai scump loc de trai din Europa

Pornind de la datele prezentate, reprezentanții ANOSR au formulat o serie de recomandări atât pentru instituțiile de învățământ superior, cât și pentru actorii relevanți de la nivel central, pentru a îmbunătăți facilitățile din cămine și pentru a asigura accesul echitabil la un loc de cazare pentru orice categorie de studenți.

Una dintre propuneri este introducerea unui nou indicator în cadrul metodologiei de evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referință și a listei indicatorilor de performanță a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, care să vizeze necesitatea instituției de învățământ superior de a dispune de spații de cazare adaptate la nevoile specifice studenților cu dizabilități locomotorii în cadrul căminelor instituției de învățământ superior

De asemenea, o altă propunere este elaborarea și adoptarea unui act normativ care să reglementeze standarde minime de confort pentru spațiile de cazare din căminele studențești aflate în managementul instituțiilor de învățământ superior din România.

ANOSR a mai propus elaborarea unui indicator de calitate care să prevadă necesitatea instituțiilor de învățământ superior de a oferi studenților spații de cazare adecvate, condițiile exacte urmând a fi stabilite în cadrul standardelor specifice

Oferirea unor reduceri de taxă de cazare studenților care provin din medii socio-economice dezavantajate, în baza unor criterii sociale definite la nivel instituțional și includerea, în planurile de reabilitare sau de construcție a căminelor, a unor demersuri de amenajare a unui număr minim de camere adaptate pentru studenții cu dizabilități sunt alte propuneri făcute de reprezentanții studenților.

Ei au mai precizat că doresc să fie amenajate spații de recreere pentru studenți în fiecare cămin, care să servească derulării unor activități sociale, desfășurării unor ședințe periodice ale comitetelor de cămin și de campus, precum și a unor întâlniri între aceștia și studenții cazați.

ANOSR recomandă și asigurarea zilnică a serviciilor de curățenie în spațiile comune din cămine (holuri, grupuri sanitare, bucătării, săli de lectură, spații de relaxare etc.) și respectarea normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor în procesul de curățenie.

De asemenea, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România mai propune dezvoltarea unor sisteme de securitate eficiente în cadrul campusurilor și al căminelor, care să includă, printre măsurile asigurate, accesul în incinta căminului doar în baza unei cartele de acces, a unei chei sau a legitimației studentuluim dar și consultarea periodică a studenților cazați în cămine cu privire la condițiile și facilitățile de care dispun în cadrul căminului, precum și legat de nivelul de satisfacție a acestora privind modul de administrare a căminului

Inițiativa face parte din proiectul „Creșterea capacității organizațiilor studențești de a fi stakeholderi activi ai societății civile”, proiect derulat de ANOSR, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund - Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
camin
anosr