România are 747 kilometri de autostradă și peste 10.500 kilometri de drumuri de pământ

România are 747 kilometri de autostradă și peste 10.500 kilometri de drumuri de pământ
scris 25 apr 2016

Rețeaua de autostrăzi din România a fost extinsă cu 64 de kilometri anul trecut, până la 747 de kilometri, alți 10.584 kilometri de drumuri județene și comunale și 15 kilometri de drumuri naționale fiind însă de pământ, conform datelor publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).

Cei 747 de kilometri de autostradă reprezintă doar 4,2% din totalul drumurilor naționale din România, potrivit datelor INS.

Urmărește-ne și pe Google News

Totuși, lungimea rețelei de autostrăzi menționate de către INS cuprinde și lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăștie, cu o lungime de 22 de kilometri, inaugurat în noiembrie 2014 și închis în luna septembrie 2015, din cauza unor deficiențe grave.

Totodată, în România mai există 15 kilometri de drumuri naționale,  2.024 de kilometri de drumuri județene și 8.560 de kilometri de drumuri comunale din pământ, potrivit datelor INS.

Guvernul a adoptat ordonanța care taie din birocrația în construcția de autostrăzi și estimează termene mai mici cu 6 luni-2 ani CITEȘTE ȘI Guvernul a adoptat ordonanța care taie din birocrația în construcția de autostrăzi și estimează termene mai mici cu 6 luni-2 ani

Comparativ cu 2014, numărul de drumuri naționale din pământ a rămas același, în timp ce 173 de kilometri de drumuri județene și 142 de kilometri de drumuri comunale au fost asfaltate anul trecut.

În total, aproape 38% din rețeaua totală de drumuri publice din România, adică 32.303 kilometri, este formată din drumuri pietruite și de pământ.

Drumurile modernizate reprezintă 38% din total, adică 32.641 de kilometri, iar circa 21.000 de kilometri, sau 25% din total, sunt drumuri cu îmbrăcăminte ușoare rutiere.

Datele INS arată cum, anul trecut, au fost modernizați 385 de kilometri de drumuri naționale, 1.495 de kilometri de drumuri județene și 521 de kilometri de drumuri comunale.

Situație aparent hilară: Celebrul constructor de drumuri Tel Drum se apucă de vânătoare CITEȘTE ȘI Situație aparent hilară: Celebrul constructor de drumuri Tel Drum se apucă de vânătoare

"Drumurile publice totalizau 86.080 km, din care 17.606 km (20,5%) drumuri naționale, 35.316 km (41%) drumuri județene și 33.158 km (38,5%), drumuri comunale", se arată în comunicat.

Anul trecut, arată news.ro, 41,5% din drumurile modernizate și 51,2% din cele cu îmbrăcăminți ușoare aveau durata de serviciu depășită și necesitau reparații, potrivit INS.

Din totalul drumurilor naționale, 35,2% (6.193 km) erau drumuri europene, 4,2% (747 km) autostrăzi, 1,6% (281 km) drumuri cu trei benzi de circulație, 10,3% (1.807 km) drumuri cu patru benzi de circulație și 0,1% (22 km) drumuri cu șase benzi de circulație.

Drumurile județene erau în proporție de 39,9% cu îmbrăcăminți ușoare rutiere, iar 44% din drumurile comunale erau pietruite.

viewscnt
Afla mai multe despre
romania
autostrazi
pamant
drumuri
statistica