Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea au anunțat că pentru nordul județului a fost trimis un mesaj RO-Alert.
"Alertă Extremă - Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și de pereții exteriori", se arată în mesajul RO-Alert.
Durata estimată a avertizării este de 90 de minute.
Părți dintr-o presupusă dronă au fost găsite de localnici joi, pe plaja din localitatea Corbu, fiind alertate autoritățile.
Echipe de intervenție formate din polițiști și jandarmi au securizat zona, iar specialiștii urmează să ridice obiectul de la fața locului.
Potrivit reprezentanților autorităților locale, este vorba despre părți dintr-o dronă care, după cum reiese din primele verificări, nu are încărcătură explozibilă.
Astfel de situații au mai fost întâlnite, în ultima perioadă, pe litoralul românesc, fragmente de drone fiind aduse de valuri la mal în diverse zone, într-unul dintre cazuri fiind un fragment cu încărcătură explozibilă
















