Câteva zeci de reprezentanți ai comunității rome au ieșit în stradă, la Târgu Jiu, pentru a protesta față de proiectul de lege inițiat de ministrul Muncii, Florin Manole și de cel al Mediului, Diana Buzoianu, prin care sunt interzise căsătoriile între minori, sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea.
Protestatarii au adus cu ei boxe la care au pus muzică, dar și pancarte purtând denumirea Asociației Partida Romilor Pro Europa sau mesajele lor potrivit cărora vor ”o lege corectă, nu o lege împotriva romilor” și solicită ”respect pentru tradiții”, relatează News.ro.

Ei vor fie suspendarea legii, fie o dezbatere publică în urma căreia să se modifice legea în așa fel încât tinerii să se poată căsători înainte de 18 ani. Romii consideră că legea este „un abuz”, explicând că fetele trebuie „învățate” să aibă copii și familie.
„Sunt două lucruri separate. Logodna este o arvunire să se cunoască tinerii, să se cunoască familiile și căsătoria poate să fie după un an, foi sau trei, după logodnă”, a declarat liderul Partidei Romilor Gorj, Nelu Pavel.
Un reprezentant al Prefecturii Gorj a discutat cu protestatarii și le-a promis că revendicările lor vor ajunge pe masa Guvernului.
Propunerea legislativă prevede pedepse aspre cu detenția pentru cei care forțează căsătoriile între minori.

În 27 septembrie, într-o postare pe Facebook în care solicita oprirea ”campaniilor de promovare a homosexualității în comunitățile de romi”, deputatul Nicolae Păun, președinte al Partidei Romilor Pro Europa, care reprezintă în Parlament comunitatea romă, susținea că unul dintre motivele pentru care această comunitate își căsătorește copiii de mici este pentru a-i feri de tentația de a deveni lesbiene și homosexuali.
”Voi, românii, ne-ați blamat sute de ani că ne căsătorim copiii de la vârste fragede. Motivul a fost și este acela că nu dorim ca fetele noastre să fie lesbiene și băieții noștri, homosexuali. Până am să mor, nu voi permite organizațiilor țigănești făcute și finanțate de Soroș să strice esența familiei din care mă trag. La noi, romii, familia este sfântă!”, scria Păun.