Un număr de 884 de absolvenți de liceu care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă au promovat examenul după soluționarea contestațiilor. Astfel, după depunerea a peste zece mii de contestații și recorectarea lucrărilor, rata de promovare în sesiunea de toamnă a examenului a crescut cu aproape 1,9 procente, ajungând la 34,1%.
„Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2020, după soluționarea contestațiilor, este de 34,1%, în creștere cu aproape un procent, în raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (33,4%). Comparativ cu rata de promovare generată de rezultatele inițiale (31,5%) se constată o majorare de 1,9%”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Educației.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Astfel, 884 de absolvenți declarați respinși după prima corectare a lucrărilor au fost admiși după recorectarea acestora, numărul final al celor care au obținut diploma în această sesiune ajungând la 11.742. Dintre aceștia, 7.543 de candidați provin din promoția curentă, iar 4.199 de candidați provin din promoțiile anterioare.
„Rata de succes pentru promoția din anul școlar 2019 – 2020 a crescut la 36,4% (de la 34% - înainte de contestații), în timp ce pentru promoțiile anterioare, ponderea candidaților promovați este de 30,5% (27,8% înainte de soluționarea contestațiilor)”, menționează Ministerul Educației.
La sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris 42.747 de candidați și s-au prezentat 34.462 de candidați .
În premieră pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului, unul dintre candidați a promovat examenul cu nota 10.