Raport MS: Situația pacienților internați după exploziile de la Crevedia

Raport MS: Situația pacienților internați după exploziile de la Crevedia
scris 23 sep 2023

Patru răniți în exploziile de la Crevedia și aflați la tratament în străinătate au fost externați până acum de la spitale din Austria și din Norvegia. În străinătate mai sunt opt pacienți răniți în explozie, unul fiind în stare critică. În România mai este internat doar un pacient care a suferit arsuri.

Conform Raportului transmis sâmbătă de Ministerul Sănătății, situația victimelor de la Crevedia este următoarea:

Urmărește-ne și pe Google News

- Pacienți internați în spitale din România: - 1 pacient – Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București

- Pacienți internați în spitale din străinătate: 8

- Pacienți externați: 44 - 40 din spitale din România - 4 din spitale din străinătate

- Pacienți decedați: 5

Ultimii doii pacienți au fost externați marți, de la spitale din Graz și Viena. Anterior, au părăsit spitaluil alți doi, aflați la Bergen, în Norvegia, și la Graz, în Austria.

Diana Coroabă, PwC: La unele bănci se va ajunge la o cotă efectivă de impozitare de 33%. Ne așteptăm că se va plăti impozit suplimentar cel puțin 4 ani, să nu trăiți cu impresia că doar 2-3 ani CITEȘTE ȘI Diana Coroabă, PwC: La unele bănci se va ajunge la o cotă efectivă de impozitare de 33%. Ne așteptăm că se va plăti impozit suplimentar cel puțin 4 ani, să nu trăiți cu impresia că doar 2-3 ani

Dintre pacienții aflați în străinătate, se află în stare critică unul dus inițial la Milano, care are arsuri pe mai mult de 90% din suprafața corpului și a fost transferat la o altă clinică din Italia, specializată în tratarea arsurilor.

”Pacient intubat și ventilat mecanic. Instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Stare critică, monitorizat intensiv continuu. A fost transferat într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor”, afirmă medicii despre acest pacient provenit de la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni”.

Un alt pacient cu arsuri pe mai mult de 45% din suprafața corpului, aflat tot la Milano, respiră spontan, este stabil hemodinamic, cu evoluție clinică favorabilă, fiind monitorizat intensiv continuu.

Evoluție favorabilă au și doi răniți internați la Bruxelles, cu arsuri pe 15 și 20% din suprafața corpului.

Alți 4 pacienți cu arsuri pe 40% din suprafața corpului sunt stabili hemodinamic, iar starea lor nu a suferit modificări în ultimele 24 de ore, aceștia fiind internați la Berlin și Lubeck, în Germania.

viewscnt
Afla mai multe despre
raport explozie crevedia
internari