RAPORT Doi români din trei sunt optimiști în legătură cu viitorul Uniunii Europene

RAPORT Doi români din trei sunt optimiști în legătură cu viitorul Uniunii Europene
scris 5 mar 2018

Doi din trei români (66%) sunt optimiști în legătură cu viitorul Uniunii Europene (UE), cu mult peste media europeană (57%), iar valoarea care reprezintă cel mai bine UE este respectarea drepturilor omului, potrivit raportului Eurobarometru publicat de Comisia Europeană (CE).

Valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană sunt drepturile omului (34% în România, 33% media UE), democrația (32% România, 33% UE) și pacea (32% România, 40% UE), scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Românii continuă să creadă în Europa și în valorile pe care aceasta le promovează. Avem nevoie de încrederea și dinamismul lor, în construirea viitoarei Uniuni Europene, ale cărei baze se vor pune la summitul de la Sibiu, din 2019, în timpul Președinției române a Consiliului UE”, a declarat șeful reprezentanței CE, Angela Cristea, în cadrul comunicatului.

Construcția noului Spital de Urgență din Sectorul 1 ar putea începe la sfârșitul anului viitor. Va avea peste 1.000 de paturi, 37 de săli de operații, heliport și spații de cazare pentru medici; investiția de 300 de milioane de euro, suportată de primărie CITEȘTE ȘI Construcția noului Spital de Urgență din Sectorul 1 ar putea începe la sfârșitul anului viitor. Va avea peste 1.000 de paturi, 37 de săli de operații, heliport și spații de cazare pentru medici; investiția de 300 de milioane de euro, suportată de primărie

Totodată, mai bine de jumătate dintre români tind să aibă încredere în Parlamentul European (56%, față de 45% media europeană) și în CE (50% față de o medie europeană de 42%). Încrederea în instituțiile naționale este însă mai redusă.

”De exemplu, 21% dintre români au încredere în guvern. Pentru următorul an, 35% dintre români declară că situația economică națională va fi mai proastă, înaintea lor plasându-se grecii (48%), croații și britanicii (39%). Dar, când vine vorba de situația economică a Uniunii Europene, unul din doi cetățeni români, similar cu media UE, declară că aceasta este mai degrabă bună și foarte bună”, se arată în comunicat.

Dacă vorbim despre viitor, 47% dintre români cred că UE se îndreaptă în direcția bună, ponderea fiind peste media europeană cu 17 puncte procentuale. În ce privește România, direcția în care se îndreaptă țara este apreciată drept greșită de 64% dintre respondenții români, în timp ce la nivel european media este de 49%.

viewscnt
Afla mai multe despre
uniunea europeana