În aprilie 2024 s-au născut 11.892 copii, în creștere cu 1.424 (+13,6%) față de luna martie 2024. Numărul deceselor înregistrate în luna aprilie 2024 a fost de 18.993, mai puțin cu 457 decese față de luna martie 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 2,3%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
Luna aprilie 2024 față de luna martie 2024
”În aprilie 2024 s-a înregistrat nașterea a 11.892 copii, în creștere cu 1.424 (+13,6%) față de luna martie 2024. Numărul deceselor înregistrate în luna aprilie 2024 a fost de 18.993 (9.840 persoane de sex masculin și 9.153 persoane de sex feminin), mai puțin cu 457 decese față de luna martie 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 2,3% (-3,3% persoane de sex masculin și -1,3% persoane de sex feminin). Numărul deceselor copiilor cu vârsta de sub 1 an înregistrat în luna aprilie 2024 a fost de 71 copii, în creștere cu 4 față de luna martie 2024”, arată datele INS.
CITEȘTE ȘI Crește numărul pensionarilor speciali. La cât a ajuns cea mai mare pensie specială pentru magistrațiSporul natural s-a menținut negativ (-7.101) în luna aprilie 2024, numărul persoanelor decedate fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al născuților-vii, scrie News.ro.
În luna aprilie 2024, 41,8% (7.948 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani și peste, 25,9% (4.913 decese) la persoanele de 70-79 ani și 17,7%, reprezentând 3.358 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (82 decese), 5-19 ani (54 decese) și 20-29 ani (84 decese).
După cauza principală de deces, în luna aprilie 2024, la fel ca în luna precedentă, cele mai multe decese au avut drept cauză: bolile aparatului circulator (10.144 persoane, reprezentând 53,4%), tumorile (3.816 persoane, reprezentând 20,1%) și bolile aparatului respirator (1624 persoane, reprezentând 8,6%).
Nupțialitate și divorțialitate
În luna aprilie 2024, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.765 căsătorii, în scădere cu 719 (-13,1%) față de luna martie 2024. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și prin acordul soților (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.735 în luna aprilie 2024, în scădere cu 245 (-12,4%) față de luna martie 2024. În perioada ianuarie 2023 – aprilie 2024, cel mai mare număr de căsătorii s-a înregistrat în luna august 2023 (17.414), iar cel mai mic în luna ianuarie 2024 (3.700).
CITEȘTE ȘI Noi lucrări la rețeaua de termoficare din București, alte blocuri rămân fără apă caldă. Zonele afectateLuna aprilie 2024 față de luna aprilie 2023
Numărul născuților-vii înregistrat în luna aprilie 2024 a fost mai mic cu 539 (-4,3%) comparativ cu aceeași lună din anul 2023. Numărul deceselor în luna aprilie 2024 a scăzut cu 1.244 (-6,1%) față de luna aprilie 2023, iar numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 4 mai mic în luna aprilie 2024 decât aceeași lună din anul 2023.
Sporul natural a fost negativ atât în luna aprilie 2024 (-7.101 persoane) cât și în luna aprilie 2023 (-7.806 persoane). După primele trei cauze principale de deces, în luna aprilie 2024 față de luna aprilie 2023, au scăzut cu 16% decesele cauzate de boli ale aparatului respirator, cu 7,7% decesele cauzate de boli ale aparatului circulator și cu 5,0% decesele având cauză principală tumorile.
În luna aprilie 2024, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9550 persoane (4.905 persoane de sex masculin și 4.645 persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 9.443 persoane (4.935 persoane de sex masculin și 4.508 persoane de sex feminin). Față de aceeași lună din anul 2023, numărul deceselor înregistrate a scăzut cu 4,8% în mediul urban (-4,4% în cazul persoanelor de sex masculin și -5,3% în cazul persoanelor de sex feminin) și cu 7,4% în mediul rural (-8,2% în cazul persoanelor de sex masculin și -6,6% în cazul persoanelor de sex feminin).
Numărul căsătoriilor a fost, în luna aprilie 2024, cu 3.025 (-38,8%) mai mic decât cel înregistrat în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și prin acordul soților (pe cale administrativă sau prin procedură notarială), în luna aprilie 2024 numărul divorțurilor a scăzut cu 167 (-8,8%) față de luna aprilie 2023.