Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfășoară în perioada 14 iunie - 14 iulie.
RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE
Asigură-te că ai un document de călătorie valabil (carte de identitate/pașaport aflate în termen de valabilitate). ATENȚIE! Pe perioada turneului final al EURO 2024 autoritățile germane au reintrodus controalele la frontieră.
Asigurarea medicală este obligatorie în Germania. Îți recomandăm cu insistență să obții Cardul European de Sănătate sau să achiziționezi o asigurare medicală de sănătate înaintea călătoriei, pentru a avea acces la eventualele îngrijiri medicale de urgență.
Este utilă și o asigurare de călătorie care să acopere toate riscurile conexe (inclusiv pierderea/furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea/întârzierea zborului etc.).
Călătoria cu autoturismul:
– Consultă condițiile de călătorie sau eventualele restricții de circulație aplicabile în statele pe care le vei tranzita.
– ATENȚIE! Există limită de viteză în Germania:
în localități – 30-50 km/h;
în afara localităților – 70-130 km/h;
zonele fără restricții de viteză sunt indicate ca atare.
Recomandăm tuturor cetățenilor români care călătoresc în Germania pe perioada EURO 2024 să-și anunțe prezența prin intermediul platformei www.econsulat.ro.
CITEȘTE ȘI Germania și-a făcut un plan de război: Recrutare obligatorie, buncăre la metrou, raționalizareRECOMANDĂRI PE DURATA ȘEDERII
E foarte posibil ca pe durata campionatului traficul rutier să fie îngreunat! Organizatorii EURO 2024 recomandă evitarea deplasărilor cu mașina.
ATENȚIE! Conducerea sub influența alcoolului (mai mult de 0,5 mg de alcool în sânge) se sancționează cu amendă, iar permisul de conducere poate fi suspendat pentru anumite perioade de timp, în funcție de gravitatea fiecărei abateri în parte.
Transportul public este foarte dezvoltat în Germania, fiind astfel o alternativă eficientă la deplasarea cu mașina. Conform informațiilor publicate de organizatorii EURO 2024, deținătorii de bilete la meciurile turneului final vor avea acces la bilete de tren naționale și internaționale la preț redus, precum și la un abonament de călătorie gratuit de 36 de ore pentru transportul public în toate cele 10 orașe-gazdă din Germania și în zonele limitrofe.
Dacă totuși alegi să te deplasezi cu autoturismul, informează-te în avans cu privire la posibilitățile de parcare.
ATENȚIE! Unele dintre parcările publice din apropierea stadioanelor sunt accesibile doar cu pre-înregistrare.
Asigură-te că ai în permanență asupra ta un act de identitate, acesta putând fi solicitat inclusiv pentru accesul pe stadion.
Sancționarea posesiei, consumului sau traficului de droguri, chiar și pentru cantități mici, prevede amenzi mari și pedepse privative de libertate.
În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), ce necesită intervenția imediată a autorităților germane, apelează numerele de urgență:
112 – pompieri, salvare, descarcerare; 110 – poliție.
CITEȘTE ȘI FOTO Ucraina anunță că a lovit în premieră un avion de luptă rusesc de ultimă generațieRECOMANDĂRI PRIVIND PARTICIPAREA LA MECIURI
Reprezentanții Jandarmeriei Române și ai Poliției Române vor fi prezenți pe stadioanele unde Echipa Națională de Fotbal a României va susține meciurile din cadrul turneului final EURO 2024, precum și în fan-zone-urile din apropierea arenelor, pentru a sprijini demersurile poliției germane de creare a unui climat de siguranță și pentru a oferi asistență spectatorilor români.
Dacă ai nevoie de ajutor, nu ezita să apelezi la jandarmii și polițiștii români!
De asemenea, te rugăm insistent să ai în vedere următoarele recomandări:
Asigură-te că ajungi din timp la stadion, pentru a evita aglomerația în zona punctelor de acces.
Dacă vii însoțit de minori, supraveghează-i constant și asigură-te că nu se îndepartează de tine.
Respectă indicațiile forțelor de ordine și ale agenților de securitate.
Evită implicarea în conflicte de orice natură sau fapte ce pot conduce la manifestări violente ori la tulburarea ordinii și a liniștii publice.
Orice încălcare a legii va fi sancționată de către forțele de ordine germane!
Dacă asiști la un incident, sesizează imediat forțele de ordine. Din rațiuni de siguranță, conform regulilor UEFA, este interzisă introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la competiția sportivă.
Condiții de intrare și regim de ședere
Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Germania.
Intrarea pe teritoriul federal este permisă cu pașaportul sau cartea de identitate aflate în termen de valabilitate.
Pentru informații referitoare la regimul de ședere și situații conexe (stabilirea reședinței, angajarea în muncă etc.) consultați pagina web a Ambasadei României la Berlin, la link-ul https://berlin.mae.ro/node/345.
Vaccinuri și sănătate publică
Nu există la acest moment vaccinuri obligatorii pentru intrarea în Germania. Cu toate acestea, vă recomandăm ca înaintea călătoriei să consultați recomandările disponibile pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile – secțiunea Sfaturi pentru călători: https://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori
Asigurarea medicală este obligatorie în Germania.Vă recomandăm cu insistență să încheiați o asigurare medicală de sănătate sau să obțineți Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie în Germania.
Dacă vă îmbolnăviți sau aveți un accident pe durata unei șederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de sănătate vă vor da acces la îngrijirile medicale necesare.
De asemenea, puteți să aveți în vedere și achiziționarea unei asigurări facultative cu care aveți acces la serviciile de urgență atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat (în funcție de tipul poliței de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificați coordonatele partenerului societății de asigurare în țara de destinație și de tranzit.
Mai multe detalii găsiți la adresele: www.cnas.ro; https://cnas.ro/state-membre-ue-see-elvetia-regatul-unit/
Asigurarea de viață s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedați în urma unor accidente sau din motive de boală.
Serviciul medical de urgență este disponibil 24 ore, iar pentru apelarea serviciului de ambulanță, formați numărul 112.
CITEȘTE ȘI Fondul suveran al Novegiei, acționar important al Tesla, va vota împotriva salariului de 56 de miliarde dolari al lui Elon Musk. UPDATE Reacția multimiliardaruluiReglementări vamale
Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate națională, la granițele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.
Există limite cantitative pentru introducerea produselor din tutun, medicamentelor, băuturilor alcoolice, combustibilului.
Sunt excluse, atât la intrare cât și la ieșire, drogurile de orice tip și substanțele dopante.
Informații privind regimul vamal aplicat de autoritățile germane pot fi obținute la link-urile:
https://europa.eu/youreurope/citizens/travel/carry/index_en.htm
Pentru intrarea într-un stat al Uniunii Europene cu animale de companie, aveți nevoie de pașaport european pentru acestea. Acest document se poate obține de la medicul veterinar și trebuie să conțină informații despre vaccinările obligatorii. Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.
Informații suplimentare privind reglementările în acest sens sunt disponibile aici: https://europa.eu/youreurope/citizens/travel/carry/index_en.htm
Siguranța și criminalitate
Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Republica Federală Germania nu poate fi exclusă din fața acestei amenințări.
Republica Federală Germania a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul național.
Republica Federală Germania este o țară cu un nivel de criminalitate scăzut.
Infracțiuni minore, de tipul furtului din buzunare, înșelăciunilor sau furtului din mașini pot apărea în zone aglomerate (gări, stații, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi). În cazul unor incidente grave, se recomandă contactarea poliției locale.
În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenția imediată a autorităților germane, trebuie apelate numerele de urgență:
112 – pompieri, salvare, descarcerare;
110 – poliție.
CITEȘTE ȘI Peste 460.000 de SUV-uri Kia din SUA ar trebui parcate afară, pentru a elimina riscul de incendiu, în cadrul unei rechemăriCondiții privind traficul auto
În Republica Federală Germania, circulația auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului. Funcționează sistemul priorității de dreapta.
Permisul de conducere românesc este valabil în Republica Federală Germania.
Utilizarea centurii de siguranță este obligatorie, iar folosirea telefonului mobil la volan este interzisă.
Utilizarea detectoarelor de radar și a aparatelor antiradar constituie contravenție. Organele de poliție au dreptul de a confisca aceste dispozitive.
Zone de protecție de mediu în Germania: În scopul reducerii poluării aerului cu particule fine și bioxid de azot, în numeroase orașe din Germania, au fost delimitate zone de protecție de mediu sau zone ecologice, unde pot circula numai autovehiculele cu plachetă („Feinstaubplakette”) corespunzătoare grupei de substanțe poluante căreia îi aparține autovehiculul sau care au aprobare specială.
Nerespectarea acestei reglementări atrage după sine pedeapsa cu amendă. Centrele de eliberare a plachetelor sunt oficiile de înmatriculare a autovehiculelor sau alte instituții autorizate să acorde plachetele precum și instituțiile autorizate să facă analiza gazelor de eșapament.
La data de 04.05.2023, în următoarele orașe germane sunt delimitate zone ecologice: Aachen, Asperg, Augsburg, Berlin, Bietigheim-Bissingen, Bochum, Bonn, Bottrop, Bremen, Castrop-Rauxel, Darmstadt, Dinslaken, Ditzingen, Dortmund, Duisburg, Düsseldorf, Eschweiler, Essen, Frankfurt/Main, Freiberg am Neckar, Freiburg (Breisgau), Gelsenkirchen, Gerlingen, Halle/Saale, Hardhof, Gladbeck, Hagen, Hannover, Heidenheim, Heilbronn, Herne, Herrenberg, Herten, Ingersheim, Köln, Korntal-Münchingen, Kornwestheim, Krefeld, Langenfeld, Leipzig, Leonberg / Hemmingen, Limburg an der Lahn, Ludwigsburg, Ludwigsburg Landkreis, Magdeburg, Mainz, Mannheim, Marburg, Markgrönningen, Möglingen, Mönchengladbach, Mühlacker, Mülheim an der Ruhr, München, Münster, Neuss, Neu-Ulm, Oberhausen, Offenbach, Osnabrück, Overath, Pforzheim, Pleidelsheim, Recklinghausen, Regensburg, Remscheid, Reutlingen, Schwieberdingen, Siegen, Stuttgart, Tamm,Tübingen, Ulm, Wiesbaden și Wuppertal.
Parcarea este permisă în general numai în locuri rezervate, de obicei contra cost (există aparate de taxare).
Limite de viteză: în localități: 30-50 km/h; în afara localităților: între 70-130 km/h, cu excepția zonelor fără restricții de viteză, precum și a celor în care limita de viteză este explicit indicată.
Este recomandat să încheiați o asigurare auto care să acopere inclusiv eventualele accidente rutiere produse pe teritoriul Germaniei.
În caz de accident ușor, completați, împreună cu cealaltă parte implicată formularul tip pus la dispoziție de societățile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notați elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident și ale societății de asigurare a acestuia.
Dacă în urma accidentului sunt răniți, contactați poliția locală, după ce ați acordat primul ajutor. Pentru asistență suplimentară, adresați-vă partenerului societății române de asigurări din țara respectivă care figurează pe Cartea verde.
Informații despre plăți și utilizarea cărților de credit
Moneda națională este EURO.
Plățile se fac fie în numerar, fie cu card bancar.
Restricțiile privind retragerea de numerar de la bancomate pot fi diferite în funcție de tipul de card, tipul de cont și politica băncii.
Casele de schimb valutar și băncile au până la 100 valute diferite în stoc. Schimbul valutar este de obicei posibil fără precomandă.
CITEȘTE ȘI FOTO Cel mai în vârstă student din România a absolvit cursurile de masteratContactarea autorităților române
Reprezentarea diplomatică a României în Republica Federală Germania este asigurată de Ambasada României la Berlin.
În situații de urgență, secția consulară a Ambasadei României la Berlin (jurisdicție teritorială pentru landurile Berlin, Brandenburg, Mecklenburg-Vorpommern, Niedersachsen, Sachsen, Sachsen-Anhalt, Schleswig-Holstein, Thüringen, Hamburg și Bremen) poate fi contactată la numărul de telefon +49 1601 579 938.
Totodată, în funcție de regiunea în care vă aflați, puteți contacta:
Consulatul General al României din Bonn (jurisdicție teritorială pentru landurile Nordrhein-Westfallen, Rheinland-Pfalz, Hessen, Saarland) la telefonul de urgență: +49 1735 757 585
Consulatul General al României din München (jurisdicție teritorială pentru landul Bayern) la telefonul de urgență +49 1602 087 789
Consulatul General al României la Stuttgart (jurisdicție teritorială pentru landul Baden-Württemberg) la telefonul de +49 1716 813 450
În situația în care nu vă mai aflați în posesia unui document de călătorie, puteți solicita sprijinul secției consulare din cadrul Ambasadei României la Berlin sau a Consulatelor Generale ale României din München Stuttgart și Bonn, care vă pot elibera un titlu de călătorie în baza căruia vă puteți întoarce în România.
În cazul în care documentul de călătorie vă este furat, trebuie, mai întâi, să declarați furtul la poliția locală, iar ulterior vă puteți adresa reprezentanțelor române pentru obținerea titlului de călătorie.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să își anunțe prezența, în funcție de regiunea unde se află, la Ambasada României sau la Consulatele Generale Bonn, München și Stuttgart, fie prin intermediul platformei www.econsulat.ro, fie folosind adresele de e-mail [email protected], [email protected], [email protected], respectiv [email protected], comunicând numele, prenumele, data nașterii și numărul de telefon mobil.