Primarul din Chiajna, trimis în judecată pentru finanțarea nelegală cu 10 milioane de euro a clubului Concordia Chiajna

Primarul din Chiajna, trimis în judecată pentru finanțarea nelegală cu 10 milioane de euro a clubului Concordia Chiajna
scris 10 mai 2023

Primarul din Chiajna, Mircea Minea, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru mai multe fapte de corupție în legătură cu finanțarea ilegală a Clubului Concordia. Acesta ar fi provocat primăriei un prejudiciu estimat la aproape 45 de milioane de lei.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MINEA MIRCEA, la data faptelor și în prezent primar al comunei Chiajna, județul Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave”, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.

Urmărește-ne și pe Google News
Sporul natural al populației s-a menținut negativ CITEȘTE ȘI Sporul natural al populației s-a menținut negativ

Potrivit documentului, în perioada 2007 – 2021, Minea și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, scrie News.ro.

Astfel, primarul ar fi încheiat cu un club de fotbal  Concordia - mai multe contracte de finanțare nerambursabilă și ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea acelei formațiuni sportive.

”Ar fi închiriat aceluiași club două baze sportive respectiv bunuri din componența acestora (aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna), în schimbul unor chirii substanțial mai mici (ex. 100 lei/lună pentru baza sportivă și 7,65 euro/oră pentru stadion) decât chiria de piață și fără ca aceste demersuri să fi fost aprobate de către Consiliul local al comunei Chiajna sau să se fi realizat în urma desfășurării unor proceduri de licitație publică. Această conduită ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu primăriei Chiajna în cuantum de 7.525.158 lei”, a mai transmis DNA.

Procurorii precizează că în cadrul clubului de fotbal respectiv peimarul a avut calitățile de membru fondator și președinte al consiliului director (aceasta din urmă, până la data de 14.01.2015),

”Prin demersurile arătate mai sus, inculpatul Minea Mircea a cauzat Primăriei Chiajna un prejudiciu în valoare totală de 44.999.953 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru clubul sportiv respectiv. Primăria comunei Chiajna a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză”, a mai transmis sursa citată.

Procurorii au dispus au dispus măsuri asigurătorii asupra a 22 de terenuri și imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

viewscnt
Afla mai multe despre
chiajna
fotbal