Utilizatorii sistemelor publice de alimentare cu apă vor fi în continuare obligați să plătească o taxă pentru colectarea în sistemul public de canalizare a apei pluviale, dar autoritățile locale care dispun de resurse au posibilitatea să îi scutească de această plată, suportând-o din bugetul local, potrivit unui proiect de lege promulgat joi de președintele Iohannis.
Profit.ro a prezentat în premieră că senatorii și deputații PNL au elaborat un proiect de lege care prevede că populația nu va mai plăti pe facturile de apă potabilă și canalizare costurile companiilor locale de apă cu evacuarea apelor meteorice sau pluviale, provenite din precipitații, așa-numita "taxă pe apa de ploaie", aceste costuri urmând să le fie facturate exclusiv primăriilor și instituțiilor de stat.
Proiectul a fost votat în aprilie de către Senat, iar la începutul acestei luni, în sesiune extraordinară a primit și votul final al Camerei Deputaților.
CITEȘTE ȘI Fără o Lege a manualului școlar aplicabilă, Guvernul a pregătit totuși hotărârea prin care Editura Pedagogică devine societate pe acțiuni, pentru a prelua monopolul editării manualelorDe-a lungul anilor, în Parlament au fost introduse mai multe inițiative legislative similare de eliminare a "taxei pe apa de ploaie", ultima oară în 2015, toate fiind respinse în cele din urmă la vot.
Legea inițiată de liberalil elimină din contractele individuale de furnizare și din convențiile individuale de facturare obligativitatea clauzelor referitoare la modalitatea de determinare și plată a cantităților de ape meteorice, păstrându-se doar obligativitatea clauzelor referitoare la apele uzate.
"Apele meteorice se facturează exclusiv în sarcina autorităților publice locale și a instituțiilor publice", stabilea inițiatl proiectul liberal.
Parlamentul a modificat însă considerabil prevederile inițiale în forma finală.
Potrivit modificărilor adadoptate, ”costurile generate de colectarea, transportul, epurarea și evacuarea apelor pluviale sunt suportate de utilizatorii serviciului”, dar ”autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale pot adopta hotărâri pentru scutirea populației de la plata colectării, transportului, epurării și evacuării apelor pluviale cu suportarea din bugetul local, în limita disponibilităților și a sumelor alocate cu această destinație”.
CITEȘTE ȘI Modificările aduse Legii contenciosului administrativ au fost promulgate. Curțile de apel scapă de judecarea pe fond a unor litigii, care trec la tribunale, iar instanțele de drept comun preiau cazuri de executare a contractelor administrativeO astfel de prevedere legală pare însă superfluă, deoarece și în lipsa acesteia primăriile mai multor orașe, precum Craiova, Ploiești sau Râmnicu Vâlcea, au scutit în ultimii ani populația de la plata acestei taxe, iar în alte orașe cetățenii au declanșat petiții pentru eliminarea ei.
Mai mult, în municipiul Buzău, bugetul local suportă și 30% din taxa datorată de firmele din localitate.
În schimb, primăria Capitalei intenționează să majoreze cu 80% taxa municipală pe apa uzată, colectată pe facturile Apa Nova în beneficiul primăriei și destinată rambursării împrumuturilor contractate de municipalitate pentru cofinanțarea investiției în construirea stației de epurare Glina, de la 0,05 lei/mc de apă, în prezent, la 0,09 lei/mc în 2018.
În acest fel, cuantumul taxei va reveni în apropierea valorii în vigoare în perioada 2009-2011, care a fost de 0,10 lei/mc. Din 2011, taxa a fost redusă la jumătate, respectiv la 0,05 lei/mc. Se taxează cantitățile de apă deversate la canalizare, atât uzată, cât și meteorică.