Precizări CNAS pentru pensionarii care au primit, în septembrie, altă pensie în talon decât cea din decizia de recalculare. Când se vor achita diferențele

Precizări CNAS pentru pensionarii care au primit, în septembrie, altă pensie în talon decât cea din decizia de recalculare. Când se vor achita diferențele
scris 12 sep 2024

Casa Națională de Pensii transmis, joi, noi precizări în legătură cu pensiile și deciziile de recalculare, referindu-se la situațiile în care pe talonul de pensie din luna septembrie valoarea nu corespunde cu cea din decizia de recalculare. De asemenea, instituția precizează că diferențele cuvenite între pensia recalculată și pensia încasată vor fi achitate ulterior, inclusiv pentru luna septembrie.

În cazul pensionarilor care au primit decizia de recalculare, iar pe talonul de pensie din luna septembrie valoarea nu corespunde cu cea din decizia de recalculare, se disting două situații:

Urmărește-ne și pe Google News

1. Pensii care după recalculare au depășit pragul de 2.000 de lei și pentru care, în luna septembrie 2024, s-a calculat și reținut impozitul de 10% pentru suma care depășește 2.000 de lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

”Ca și până acum, pe decizia de pensie se înscrie cuantumul brut al pensiei. Acest cuantum se regăsește și pe talonul de pensie, iar în situația în care cuantumul brut depășește plafonul de impozitare – în prezent de 2.000 lei – se menționează distinct valoarea impozitului. De asemenea, al treilea element, respectiv cuantumul net al pensiei este menționat distinct. Reamintim că plafonul de impozitare se majorează de la 2.000 de lei la 3.000 de lei începănd cu drepturile aferente lunii octombrie 2024”, a transmis Casa Națională de Pensii.

Instituția explică, adăugând fotografii în acest sens, situația în care de la o pensie netă de 1.900 de lei se ajunge, prin recalculare, la o pensie brută de 3.132 de lei, respectiv o pensie netă de 3.019 lei, după reținerea impozitului de 113 lei.

Precizări CNAS pentru pensionarii care au primit, în septembrie, altă pensie în talon decât cea din decizia de recalculare. Când se vor achita diferențele

Precizări CNAS pentru pensionarii care au primit, în septembrie, altă pensie în talon decât cea din decizia de recalculare. Când se vor achita diferențele

2. Pensii pentru care deciziile au fost emise după data comunicării la plată a drepturilor de pensii aferente lunii septembrie 2024. Astfel, pot fi întâlnite situații în care suma de pe decizia de recalculare este mai mare decât suma primită în această lună.

”În aceste cazuri, diferențele cuvenite între pensia recalculată și pensia încasată vor fi achitate ulterior, inclusiv pentru luna septembrie”, a mai transmis instituția.

De asemenea, publicând fotografii, Casa Națioonală de Pensii explică și această situație.

Precizări CNAS pentru pensionarii care au primit, în septembrie, altă pensie în talon decât cea din decizia de recalculare. Când se vor achita diferențele

Precizări CNAS pentru pensionarii care au primit, în septembrie, altă pensie în talon decât cea din decizia de recalculare. Când se vor achita diferențele

”Deși pensia rezultată după recalculare a crescut de la 4.473 de lei la 6.823 de lei, pensionarul a primit în luna septembrie aceleași drepturi aferente lunii august: respectiv 4.473 de lei pensie brută, 4.226 de lei pensia netă și impozit reținut de 247 lei. Așa cum am menționat anterior, decizia de recalculare a fost emisă după data comunicării la plată a drepturilor de pensie pentru luna septembrie, persoana în cauză urmând să primească și diferența cuvenită pentru această lună”, a mai transmis Casa de Pensii.

viewscnt
Afla mai multe despre
recalculare pensii
cnas
talon de pensie
majorare pensii