Poliția austriacă amendează 96 de străini aflați la schi, inclusiv români, pentru încălcarea restricțiilor covid-19

Poliția austriacă amendează 96 de străini aflați la schi, inclusiv români, pentru încălcarea restricțiilor covid-19
scris 30 ian 2021

Poliția austriacă a descoperit 96 de străini din întreaga Europă - inclusiv români - în stațiunea de schi St Anton am Arlberg, pe care-i acuză de încălcarea restricțiilor impuse în lupta împotriva covid-19 la intrarea în Austria și a izolării impuse la nivel național, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Primarul din St Anton, una dintre cele mai scumpe stațiuni austriece, anunța săptămâna aceasta că zeci de tineri din întreaga Europă au venit recent în oraș, ocolind reguli potrivit cărora teleschiurile sunt deschise, însă hotelurile le sunt închise turiștilor.

Urmărește-ne și pe Google News

”Între alții, britanici, danezi, suedezi, români, germani, australieni, irlandezi și polonezi au fost verificați și amendați”, a anunțat într-un comunicat, vineri seara, Poliția din Tirol (vest).

Care sunt concluziile necropsiilor victimelor incendiului de la Institutul Matei Balș CITEȘTE ȘI Care sunt concluziile necropsiilor victimelor incendiului de la Institutul Matei Balș

O operațiune a poliției, la care au participat 15 agenți, a avut loc vineri seara.

Contravenienții au fost amendați cu până la 2.180 de euro, a anunțat poliția.

Austria - o țară cu până la nouă milioane de locuitori - a înregistrat 413.208 de contaminări cu noul coronavirus și 7.703 morți din cauza covid-19.

Bilanțul zilnic al contaminărilor a scăzut în prezent la aproximativ 1.500, după ce a atins în noiembrie peste 9.000. Acest bilanț continuă să scadă lent.

O a treia izolare a fost impusă în țară, începând de la 26 decembrie, iar magazinele considerate neesențiale au fost închise.

Reactorul 1 al centralei nucleare Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Național CITEȘTE ȘI Reactorul 1 al centralei nucleare Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Național

În perioada 19 decembrie-10 ianuarie, Austria a înăsprit restricțiile cu privire la intrarea în țară - cu obiectivul principal de a-i descuraja pe schiori - impunând intrarea în carantină a aproape tutror cetățenilor europeni.

Austriecii au aflat stupefiați despre lacune în aceste restricții în domeniile muncii și formării.

În pofida faptului că schiorii nu pot sta peste noapte în stațiuni, au apărut focare la cursuri de schiat - organizate pentru turiști din întreaga Europă.

\ CITEȘTE ȘI "Gurul" Fondului Proprietatea sare în apărarea micilor investitori "insurgenți" de pe Reddit

Numai oameni de afaceri se pot caza ca turiști, potrivit restricțiilor.

Primarul din St Anton, Helmut Mall, a anunțat că unii dintre turiștii străini s-au înregistrat ca locuind la adrese locale și au anunțat că se află în căutarea unor locuri de muncă, în pofida faptului că nu sunt disponibile locuri de muncă.

Poliția nu a precizat ce anume infracțiuni au comis străinii, însă a subliniat că aceștia au încălcat restricțiile impuse în lupta împotriva covid-19, legislația cu privire la imigrație și legislația cu privire la înregistrarea unei adrese.

viewscnt
Afla mai multe despre
romani schi austria
romani amendati restrictii covid
restrictii covid-19
distantare sociala
interdictii pandemie