”Vrem să amenajăm aproximativ 250 de hectare de infrastructură verde nouă. Proiectul este cuprins în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, pe care l-am pus în dezbatere publică. În primă fază, vom elabora un plan operațional. Pentru asta, vom orgraniza grupuri de lucru și vom implica atât mediul academic, cât și societatea civilă și sectorul privat”, anunță, marți, Primăria București, într-un mesaj pe Facebook.
Instituția precizează că Centura Verde se referă o succesiune de suprafețe împădurite în zone din București și Ilfov.
Zona va include păduri periurbane, zone umede, culoare ecologice, terenuri degradate, pajiști cu valoare ridicată de conservare și zone rurale adiacente.
”Practic, prim amenajarea centurii, vrem să: extindem pădurile și ariile naturale protejate cu suprafețe noi, să regenerăm și conservăm spațiile verzi deja existente (păduri, lacuri, situri protejate, parcuri), să dezvoltăm coridoarele ecologice, să creștem suprafața de spațiu verde pe locuitor, să reducem efectul de insulă de căldură în oraș”, arată primăria.
Potrivit instituției citate, o astfel de centură este esențială pentru un oraș, pentru că:
- ajută la reducerea poluării și îmbunătățirea calității aerului
- crește reziliența la fenomene meteo extreme prin adaptarea la schimbările climatice,
- protejează biodiversitatea,
- crește reziliența generală a orașului la riscuri multiple.
Primăria București a anunțat, luni, că a elaborat și a supus dezbaterii publice Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Capitalei, document strategic, care ajută la planificarea proiectelor și investițiilor. Se stabilesc direcțiile generale, dar și liste cu proiecte de implementat pe termen scurt, mediu și lung.
















