Guvernul are în vedere suplimentarea plafonului de garanții pentru programul Prima Casă, iar o decizie în acest sens va fi adoptată în luna septembrie, a anunțat ministrul Finanțelor, Anca Dragu.
"Avem în vedere suplimentarea acestui fond pe termen scurt, dar și o analiză care să dea direcțiile pentru ca programul să se perpetueze pe o perioadă de timp mediu și lung. În luna septembrie vom avea o decizie în acest sens", a declarat ministrul.
Luna trecută au fost realocate 28 de milioane lei către 9 bănci care și-au epuizat sau urmează să termine banii.
CITEȘTE ȘI Proprietarii de păduri mai mici de 30 hectare vor primi bani de la stat pentru pazăBanii au fost atunci direcționați către BCR, Leumi, UniCredit, Intesa, OTP, Credit Agricole, BRD, Marfin și Banca Transilvania.
Anul acesta, până la 30 iunie, au fost acordate 21.976 de garanții în valoare de 2 miliarde de lei pentru Prima Casă.