Peste trei sferturi din fumătorii români nu iau în calcul renunțarea la acest obicei

Peste trei sferturi din fumătorii români nu iau în calcul renunțarea la acest obicei
scris 17 sep 2015

Majoritatea fumătorilor cu vârsta peste 15 ani la nivel mondial nu iau în calcul renunțarea la acest obicei, în România ponderea celor care vor să rămână fumători fiind de circa 77%, ușor peste media globală, potrivit unui sondaj realizat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor în 21 de țări, citat de Bloomberg.

Țările cu cea mai mare pondere a persoanelor care vor să rămână fumătoare sunt Indonezia, Rusia și Grecia, unde peste 80% din cei care fumează au de gând să își păstreze obiceiul.

Urmărește-ne și pe Google News

Spre comparație, peste trei sferturi din fumătorii din SUA au declarat că vor să renunțe la acest viciu, iar peste jumătate au încercat deja să facă acest pas.

Totodată, România se află pe locul 9 în funcție de ponderea fumătorilor în populația totală, aproximativ un sfert din persoanele peste 15 ani având acest viciu. Pe primele locuri se află Rusia și Grecia, unde rata fumătorilor se apropie de 40%.

Anul trecut, industria tutunului a adus la bugetul României circa 2,7 miliarde euro, reprezentând accize, TVA, taxe și contribuții, respecitv 1,75% din PIB și 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

Datele obținute în urma studiului citat arată că viitorul industriei tutunului se află în afara Statelor Unite, scrie Bloomberg.

În America de Nord, vânzările de țigări au atins nivelul maxim în 2010, de 127 miliarde de dolari, în timp ce în majoritatea țărilor există încă loc de creștere, potrivit datelor Bloomberg Intelligence.

viewscnt
Afla mai multe despre
fumat
fumatori
bloomber
tutun