Peste 750 de persoane, găsite de polițiștii români și partenerii din statele Schengen, în ultima săptămână

Peste 750 de persoane, găsite de polițiștii români și partenerii din statele Schengen, în ultima săptămână
scris 22 feb 2020

Peste 750 de persoane, 61 de autovehicule și 33 de documente care erau semnalate în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite, în ultima săptămână, de polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen.

Potrivit Poliției Române, în perioada 14-20 februarie, au fost localizate, pe teritoriul țării noastre, 532 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Polițiștii români au pus în aplicare 29 de mandate europene de arestare, au depistat 51 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 282 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 4 persoane semnalate dispărute de partenerii din statele Schengen.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Conu’ Iancu față cu liberalizarea. Deputatul PSD Iulian Iancu anunță Apocalipsa gazelor. Exploatarea din Marea Neagră, compromisă? CITEȘTE ȘI VIDEO Conu’ Iancu față cu liberalizarea. Deputatul PSD Iulian Iancu anunță Apocalipsa gazelor. Exploatarea din Marea Neagră, compromisă?


Tot pe teritoriul României, au fost ridicate 15 documente, au fost găsite 57 de autovehicule și două plăcuțe de înmatriculare căutate de partenerii din Spațiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 225 de persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informații prin intermediul Biroului Sirene.

Dintre acestea, 26 erau urmărite de Poliția Română, în baza unor mandate europene de arestare, 11 erau semnalate ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 29 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 2 erau semnalate dispărute de autoritățile române.

Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 4 autovehicule și 18 de documente căutate de autoritățile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

viewscnt
Afla mai multe despre
schengen
politie
frontiera