Peste 500 de restaurante închise și 11 persoane arestate în Iran pentru nerespectarea „principiilor islamice”

Peste 500 de restaurante închise și 11 persoane arestate în Iran pentru nerespectarea „principiilor islamice”
scris 9 iun 2019

Poliția din Iran a închis 547 de restaurante și cafenele din Teheran pentru că nu respectă „principiile islamice”, a informat șeful poliției din capitală sâmbătă, conform The Guardian.

„Patronii restaurantelor și cafenelelor în care principiile islamice nu erau respectate au fost confruntați iar în această operațiune 547 de afaceri au fost închise și 11 persoane arestate”, a declarat șeful poliției din capitală, Hossein Rahimi, într-un comunicat, citat de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Agenția Fars a informat că operațiunea a avut loc pe durata a 10 zile.

Infracțiunile includ „reclame neconvenționale în spațiul cibernetic, muzică ilegală și desfrânare”.

„Respectarea principiilor islamice este una dintre principalele misiuni ale poliției”, a afirmat Rahimi.

Șeful tribunalului de îndrumare din Teheran, care se ocupă de „infracțiunile culturale și corupția morală și socială”, a făcut apel la cetățeni să informeze autoritățile cu privire la „comportamente imorale” prin trimiterea unor mesaje text la un număr de telefon alocat special acestor cazuri.

Cetățenii pot informa autoritățile cu privire la cei care își dau jos „hijabul în mașini”, „găzduiesc petreceri la care participă bărbați și femei” sau postează „conținut imoral pe Instagram”.

Conform legilor din Iran, femeile își pot arăta doar fața, mâinile și tălpile în public și ar trebui să poarte culori care nu atrag atenția.

În 2012, guvernul a ordonat cafenelelor să își instaleze camere de supraveghere pentru a monitoriza comportamentul clienților. Unii patroni au ales să își închidă cafenelele definitiv.

viewscnt
Afla mai multe despre
iran
interdicție
restaurante
islamism