Procurorii Parchetului General și ofițeri din cadrul Poliției - Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate efectuează trei percheziții domiciliare în orașul Brașov, vizat fiind Bogdan Peșchir, cel indicat de CSAT că ar fi finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok cu un milion de euro, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Conform unui comunicat al Parchetului, în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic și infracțiunea prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.
"Perchezițiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanțarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Președinția României, prin utilizarea unor sume de bani cum privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârșirea unor infracțiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor", spune Parchetul.
Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că au loc descinderi la Bogdan Peșchir, care s-a ocupat de finanțarea campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok cu un milion de euro.
Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peșchir a utilizat contul 'bogpr', prin care a realizat donații pe TikTok de peste un milion de euro.
După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea 'bogpr' în finanțarea promovării lui Călin Georgescu la nivelul platformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanții TikTok în dialogul cu autoritățile române în data de 28 noiembrie 2024, arată SRI.
Reprezentanții TikTok au confirmat identitatea utilizatorului "bogpr" și au menționat că acesta a efectuat plăți în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie - 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicați în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.
CITEȘTE ȘI FOTO Wikipedia a restricționat editarea paginii ″Alegeri prezidențiale în România, 2024″SRI arată că finanțarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităților de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite. "Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (...), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceștia", arată SRI.