O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traversa sud-estul Europei și implicit România în perioada 27 – 29 martie, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
„În perioada 27 – 29 martie, circulația aerului, la început din sector sudic, apoi sud-estic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei și implicit deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua, astfel joi și vineri îndeosebi în regiunile din jumătatea sudică, iar sâmbătă în cele estice”, precizează sursa citată, pe baza prognozei Serviciului de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS), transmite Agerpres.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Meteorologii au emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de precipitații abundente, valabilă vineri și sâmbătă în 11 județe, precum și două alerte Cod galben de ploi însemnate cantitativ, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează aproape jumătate din țară.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 12:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de ploi abundente în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova. În aceste zone, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 50 – 70 l/mp și local, în special în nordul Olteniei, de peste 80 – 100 l/mp.
De asemenea, la altitudini de peste 2.000 de metri, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă.
În perioada 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 12:00,va fi valabil și un Cod galben de ploi însemnate cantitativ în sudul Banatului și al Olteniei, vestul și nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și local în sudul Carpaților Orientali. Astfel, vor fi precipitații cu caracter de aversă, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp, izolat de peste 50 l/mp.
În prezent, la nivel național este în vigoare o informare de cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului, ce va expira sâmbătă, la ora 23:00, precum și o atenționare Cod galben de ploi, ce vizează județele Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea și Mehedinți.