Parlamentarii AUR vor ca pe perioada stării de alertă purtarea măștii de protecție să nu mai fie obligatorie în toate spațiile publice, ci în instituțiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport și la locul de muncă.
Trei deputați AUR au depus în acest sens un amendament la Ordonanța de Urgență care modifica legea privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și care prevedea că în stare de alertă, prin ordin al ministrului Sănătății și al ministrului de Interne se poate institui obligativitatea purtării măsții în spațiile publice.
CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?În motivarea amendamentului cei trei parlamentari susțin că „nu există studii de specialitate care să ateste că purtarea mășții timp îndelungat ca fiind una pozitivă, cu aport decisiv și substanțial în combaterea oricărei epidemii”.
”Parlamentarii AUR au depus un amendament care ar limita purtarea maștilor la spațiile închise și instituțiile publice. Suntem singurul partid parlamentar care își asumă lupta cu măsurile abuzive și exagerate luate de actualul guvern.”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a partidului. Amendamentul a fost asumat de 3 deputați AUR: Raisa Enachi, Ringo Dămureanu și Georgel Badiu.
Actul normativ se află în dezbaterea Camerei Deputaților.