Orban: Suntem într-un moment în care ori cresc infectările, ori reușim să stăvilim epidemia/ Solicit prefecților să fie implicați la maxim/ Sigur, aici aveți grijă să nu vă duceți foarte mulți, să nu se creeze impresia...

Orban: Suntem într-un moment în care ori cresc infectările, ori reușim să stăvilim epidemia/ Solicit prefecților să fie implicați la maxim/ Sigur, aici aveți grijă să nu vă duceți foarte mulți, să nu se creeze impresia...
scris 11 iul 2020

Premierul Ludovic Orban le-a cerut prefecților, sâmbătă, să fie ”implicați la maxim” pentru a se face controale în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului. ”Sigur aici aveți grijă să nu vă duceți foarte mulți, să nu se creeze impresia....adică câte un reprezentant din partea fiecărei instituții astfel încât să putem să asigurăm cât mai multe echipe de control care să facă constatările, să ia măsurile care se impun”, a explicat el. Totodată, Orban a spus că este ”o situație de cumpănă”, ”un moment în care ori cresc infectările, ori reușim să stăvilim epidemia”.

”Solicit prefecților să fie implicați la maxim atât prefecții, cât și echipele de la nivelul prefecturilor, de asemenea, tuturor serviciilor deconcentrate implicate, direcțiile de sănătate publică, direcțiile sanitar-veterinare, oficiile de protecția consumatorului, ITM-urile, Inspecția Muncii, toate structurile care au atribuții de control trebuie să colaboreze cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, cu Poliția, cu Jandarmeria, cu Poliția de Frontieră, cu toate structurile care sunt implicate, să formeze echipe comune acolo unde este necesar un control. Sigur aici aveți grijă să nu vă duceți foarte mulți, să nu se creeze impresia....adică câte un reprezentant din partea fiecărei instituții astfel încât să putem să asigurăm cât mai multe echipe de control care să facă constatările, să ia măsurile care se impun”, a declarat Orban, la videoconferința cu prefecții.

Urmărește-ne și pe Google News
Orban: Unele cluburi de pe litoral parcă se cer singure. Dacă nu se potolesc, le închidem CITEȘTE ȘI Orban: Unele cluburi de pe litoral parcă se cer singure. Dacă nu se potolesc, le închidem

El a spus că acesta este un moment ”de cumpănă”, dar crede că printr-o ”mobilizare exemplară” poate fi stăvilită epidemia.

”Fiind într-o situație de cumpănă, trebuie să vă spun că suntem într-un moment în care ori cresc infectările, ori reușim să stăvilim epidemia. Eu cred că putem printr-o mobilizare exemplară, printr-o comunicare eficientă și aici solicit către toate instituțiile de control să-mi comunice toate rezultatele controalelor, locurile în care nu se respectă, măsurile care au fost luate pentru ca să se înțeleagă foarte clar de către cei care nu respectă legea, cei care nu respectă regulile de protecția sanitară, vor fi amendați și că vor suferi consecințele legii în cazul în care nu respectă regulile de protecția a sănătății publice. Vă solicit, domnilor prefecți, să verificați zilnic, să faceți un plan zilnic de acțiune, să urmăriți implementarea planului de control împreună cu conducătorii de la nivel național ai instituțiilor, să informați constant opinia publică privitor la măsurile care se iau”, a afirmat premierul Orban.

viewscnt
Afla mai multe despre
orban
prefecti
controale